Braşov: „Blocuri congelator“ în trei cartiere braşovene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prag de iarnă, conducerea CET Braşov a decis să înlocuiască o conductă magistrală de pe strada Carpaţilor, momentul fiind ales pentru că şi Primăria are lucrări în zonă. În urma acestei decizii, zeci de blocuri din trei cartiere braşovene nu primesc căldură şi apă caldă, deşi nu au restanţe la plata facturilor.

Citeşte şi:


Noaptea trecută a fost cea mai friguroasă din această toamnă, la Staţia meteo Ghimbav înregistrându-se o temperatură de – 8 grade Celsius. Deşi acest lucru era absolut previzibil, iar meteorologii anunţaseră încă de săptămâna trecută o răcire accentuată a vremii în această perioadă, conducerea CET a decis să nu livreze căldură pentru mai multe blocuri din cartierele Astra, Florilor şi Griviţei. Motivul invocat: efectuarea unor lucrări de modernizare a unei conducte care traversează strada Carpaţilor. Conducerea centralei susţine că reabilitarea coloanei nu s-a putut face pe timpul verii, întrucât lucrarea trebuia coordonată cu cea de refacere a carosabilului în zonă. Iar cum Primăria abia acum a decopertat strada Carpaţilor, nici CET-ul nu a putut începe lucrarea mai devreme. Directorul CET, Florin Cuţitei, a dat, însă, asigurări că lucrarea se va termina până mâine, astfel că braşovenii din zonă vor primi agent termic începând de mâine după-amiază. „Este inadmisibilă atitudinea CET. Toată vara nu au putut îngropa conducta, iar acum mii de oameni  îngheaţă în case“, a spus Gheorghe Apostu, preşedinte BNS Braşov.

La alţii se poate

Dacă la Braşov, CET-ul face legea şi îi leagă pe consumatori de mâini şi de picioare, la Târgu-Mureş situaţia este cu totul alta. Şi aici edilii au impus o taxă de debranşare în valoare de aproape 5.000 de lei. Cum, însă, sistemul centralizat este conceput pe verticală şi fiecare consumator are contract individual cu societatea Energomur care furnizează agentul termic, mureşenii s-au putut debranşa fără probleme de la conducta principală. Din 2004 până în prezent, 26.000 de consumatori sin Târgu Mureş s-au debranşat, însă doar trei dintre ei au plătit taxa de 5.000 de lei. Restul de 25.997 mureşeni care au fost daţi în judecată de Energomur pentru că s-au debranşat ilegal au primit sentinţe favorabile întrucât instanţa a decis că impunerea unor taxe de debranşare este complet aberantă. Aşa se face că acum cei trei consumatori cinstiţi şi-au cerut banii înapoi, iar Consiliul Local caută soluţii pentru a restitui taxa de debranşare.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite