Bacalaureat 2011. Topul liceelor braşovene, după promovabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul liceu cu 100% promovabilitate din judeţul Braşov este Colegiul Naţional „Doamna Stanca", din Făgăraş. Pe locul doi se situează Colegiul Naţional „Andrei Şaguna", urmat de Colegiul Naţional „Dr. I. Meşotă".

Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil" ocupă locul patru, urmat de Colegiul Naţional „Unirea", pe locul cinci.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, ierarhia pe licee a promovabilităţii la Bac poate fi explicată din perspectiva candidaţilor care s-au prezentat la examenul de Bacalaureat.

La colegiul «Doamna Stanca» au participat doar 64 de absolvenţi, în timp ce la celelate au fost mult mai mulţi. Cu cât numărul de candidaţi este mai mare, cu atât probabilitatea de a pica examenul este mai mare. Oricum aceste rezultate sunt preliminarii. După ce vom avea rezultatele finale, în urma contesaţiilor, vom avea o imagine mai clară", a spus Valentin Bucur, inspector de specialitate informatizare, din cadrul IŞJ Braşov.

Din cei 5241 candidaţi prezenţi la Bacalaureat, doar 2405 au reuşit să promoveze Bacalaureatul. Niciun elev din Braşov nu a obţinut media 10 în acest an.

Cei mai mulţi liceeni au obţinut medii cuprinse între 7 şi 7,99, în timp ce doar 227 de candidaţi au reuşit să obţină medii cuprinse între 9 şi 9,99.

Elevii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii, mâine, 4 iulie 2010.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite