Avocatul Poporului, luat cu asalt de braşoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă instituţia nu le poate  rezolva problemele, oamenii sunt îndrumaţi spre autorităţile care au o soluţie pentru necazurile lor.

„Noi asigurăm protecţie oricărei persoane faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor şi autorităţilor centrale şi locale", a declarat expertul Cătălina Matei, coordonator al Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatului Poporului.

Braşovenii care decid să apeleze la Avocatul Poporului nu trebuie să meargă decât într-o simplă audienţă, unde vor primi toate sfaturile necesare pentru a-şi putea rezolva problemele.

„Dacă nu ştie ce să facă, omul vine într-o audienţă sau ne poate sesiza în scris. Dacă petiţia scrisă nu intră în competenţa noastră, vom trimite un răspuns în termen de 30 de zile petentului, în care precizăm prevederile legale şi îl îndrumăm spre autoritatea competentă. În cazul în care problema petentului intră în competenţa biroului, vom deschide dosar şi ne vom adresa autorităţii reclamate, pentru a încerca să remediem situaţia şi să soluţionăm problema pe cale amiabilă", mai spune expertul Cătălina Matei.

Cele mai multe petiţii sunt legate de Casa de Asigurări de Sănătate Braşov, Casa Judeţeană de Pensii sau retrocedări. „Petenţii sunt nemulţumiţi de cuantumul pensiei, de deciziile de încadrare într-un grad de invaliditate sau de cele de încadrare într-un grad de handicap", a explicat Cătălina Matei. 

Număr record de petiţii

În prima jumătate a anului 2010, Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului a acordat 757 de audienţe şi au fost înregistrate 142 de petiţii, înregistrându-se o creştere considerabilă a activităţii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite