Au început lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările sunt supravegheate de arheologi Foto. Flavia Cistian
Lucrările sunt supravegheate de arheologi Foto. Flavia Cistian

Proiectul va fi realizat de firma care a câştigat concursul de arhitectură „Reabilitare şi amenajare Curtea Johannes Honterus, Braşov", organizat în 2011.

Proiectul prevede înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole. Pavimentul nou va semăna cu cel existent, păstrându-se astfel caracterul aparte al locului. De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural. Lucrările de reabilitare se vor întinde pe mai multe etape.

Prima etapă a început luni şi constă în desfăşurarea studiilor arheologice. „Această etapă este foarte importantă şi depinde de ce vom găsi aici, pentru a putea merge mai departe şi cu partea de execuţie", a spus primarul George Scripcaru. Conform documentelor istorice, lucrările ar putea scoate la iveală două capele, care ar putea schimba întreg proiectul de reabilitare şi reamenajare a curţii. „În studiile istorice făcute se pot găsi două capele. Locaţia lor nu se cunoaşte exact, dar dacă le vom găsi va trebui să le conservăm şi cumva să reorganizăm proiectul. Ceea ce ne propunem în momentul de faţă este demararea acestui şantier, care este doar pentru descărcarea arheologică. Ne-am propus ca în patru luni să terminăm această descărcare şi ulterior să intervenim pentru reabilitarea curţii. O echipă specializată de arheologi din Braşov supraveghează în permanenţă săpăturile, realizate manual", a spus Dragoş Oprea, arhitectul coorodator al firmei care realizează proiectul.

După finalizarea descărării arehologice, vor urma înlocuirea reţelelor, execuţia straturilor de suport şi, la final, execuţia pavimentului. Întreaga lucrare se doreşte a fi gata până la sfârşitul anului.

Proiect este derulat de către Asociaţia „Salvaţi centrul istoric al Braşovului", având ca membri Primăria Municipiului Braşov şi Biserica Evanghelică C.A. din România-Parohia Braşov. Pentru realizarea lui, Primăria va aloca din bugetul local suma de 2,4 milioane de lei, în timp ce Biserica Evanghelică va contribui cu 121.000 de euro.

„Proiectul reabilitării Curţii Johannes Honterus este o piatră de hotar în procesul punerii în valoare a locurilor istorice ale acestui oraş. Prin concursul de arhitectură, această sarcină a fost încredinţată celor mai buni specialişti, care ne-au arătat că valoarea locului constă în păstrarea cât mai autentică a aspectului său istoric. După terminarea lucrărilor, comunitatea evanghelică va avea astfel satisfacţia de a oferi braşovenilor şi turiştilor un loc autentic, reabilitat după criteriile profesionale practicate astăzi în toate oraşele importante ale Europei", a spus prim-preotul Bisericii Evanghelice C.A. din România-Parohia Braşov, Christian Plajer.

„Sunt încântat că acest proiect a fost demarat, având în vedere că vorbim de una din cele mai frumoase zone ale oraşului nostru. Această reabilitare este făcută în corelare cu proiectul care vizează Piaţa Sfatului, proiect ce sperăm să  fie demarat tot în acest an. Odată cu realizarea acestor obiective putem spune că în mare parte am reuşit să readucem centrul istoric la imaginea pe care o merită. Următoarea etapă este de a realiza o alee carosabilă pe După Ziduri, care să fie o alternativă la strada Mureşenilor pentru circulaţia rutieră şi abia atunci putem declara încheiat acest proiect amplu", a declarat primarul George Scripcaru.   

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite