Magistraţii decid vinerea viitoare pedeapsa în cazul Huidu: Procurorii au cerut închisoare cu suspendare, iar avocaţii apărării au fost de acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Huidu a fost sobru pe toată durata procesului. Foto:Simona Suciu
Şerban Huidu a fost sobru pe toată durata procesului. Foto:Simona Suciu

Instanţa urmează să pronunţe sentinţa săoptămâna viitoare, în 29 iunie. Şerban Huidu este acuzat de ucidere din culpă, după ce anul trecut, în 16 octombrie, maşina pe care o conducea a intrat pe contrasens la Timişul de Sus şi a izbit în plin o Dacia Logan. Cele trei persoane care se aflau în Logan şi-au pierdut viaţa.

UPDATE 13.40 Primul termen al procesului în care Şerban Huidu este acuzat de ucidere din culpă a fost se pare şi ultimul.

Şerban Huidu a venit îmbrăcat în costum negru deşi afară erau peste 30 de grade Celdius. Arăta vizibil afectat de tragedie şi nu a făpcut declaraţii. A spus că îşi menţine declaraţia din faţa de urmărire penală, aceea că nu ştie exact ce s-a îmtâmplat şi că maşina a derapat. Şedinţa de judecată de ieri nu a fost lipsită de incidente. Pe lângă răznoiul avocaţilor, care s-au întrecut în pleduarii, familiile victimelor au răbufnit. Fiul lui Ştefan Balog, şoferul Loganului li s-a adresat avocaţilor lui Huidu cu apelitivul „jigodii de oameni". Vizibil afectat de afirmaţie, lui Şerban Huidu i-au dat lacrimile.

Şerban Huidu

Pedeapsă cu suspendare sau cu executare?

Procurorii au cerut pentru Şerban Huidu o pedeapsă cu suspendare, lucru cu care avocaţii apărării au fost evident de acord. Avocaţii familiilor victimelor au cerut o pedeapsă cu executare şi au spus că doar închisoarea îl va responsabiliza pe Şerban Huidu. În plus, avocatul familiei Balog a spun că Şerban Huidu nu i-a ajutat pe clienţii săi aşa cum a susţinut şi că virat bani într-un cont al familiei Balog care era închis. Mai mult avocatul a susţinut că vedeta TV şi apărătorii lui Huidu ştiau acest lucru şi au vrut doar dă dea bine în ochii presei. Elena Balog i-a spus direct lui Şerban Huidu că nu a fost la ea acasă, aşa cum s-a spus pe anumite postul de televiziune. Şerban Huidu a recunoscut că nu a vizita-o pe femei şi a spus că el nu a afirmat niciodată că ar fi făcut-o. A mai spus că a sunat de două ori şi că i s-a înschs telefonul.

Râzboiul avocaţilor

Unul dintre avocaţii lui Huidu, Ioan Mânjină a declarat să vedeta TV a vrut să plătească lunat salariul pe care Ştefan Balog îl aducea în casă şi că Huidu nu a ştiut că acel cont este închis. Mai mult Mâmjină a afirmat că atitudinea familiei Balog s-a schimbat în lunile care au trecut de la accident şi nu s-a mai putut lua legătură nici cu soţia şi nici cu fiul victimei. „Şerba Huidu este distrus şi se simte vinovat. De aceea nu am cerut achitarea, ci o pedeapsă cu suspendare. Şerban Huidu va plăti familiilor victimelor toate daunele pe care instanţa le va stabili", a spus Ioan Mânjină.

Cel de al doilea avocat al lui Huidu, Florin Şerghie a susţinut că nu viteza a determinat intrarea maşinii lui Huidu pe contrasens şi de aceea pedeapsa trebuie să fie cu suspendare. Avocatul a spus că nimeni nu poate spune de ce maşina lui Huidu a intrat pe contrasens. Apărătorul a mai susţinut că a discutat cu piloţi de raliuri şi că acea curbă în care s-a produs accidentul este una „de scoatere", adică este marcată necorespunzător şi, deşi, dă impresia unei curbe normale, te scoate în decor. În plus, Florin Şerghie a mai spus că este posibil ca maşina să fi fost defectă, lucru susţinut de declaraţia soţiei lui Huidu care a spus că a ieşit şi ea în decor cu maşina, înainte de accidentul produs de soţul ei. Avocatul a mai susţinut că Loganul nu este o maşină sigură, având în vedere că Huidu a scăpat fără nicio zgârietură, deci el a avut o maşină sigură.

Expertiza cerută de procurori a arătat că Şerban Huidu a avut 87 km/ioră şi că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. În zonă linita de viteză este de 50km/oră.

Mircea Balog, fiul lui Ştefan Balog

Fiul lui Ştefan Balog s-a declarat revoltat de cele susţinute de apărătorii lui Huidu. „Viteza a fost de vină. El a apăsat pe pedală. Dacă respecta viteza legală, poate oamenii aceeia nu ar fi murit. El este vinovat şi merită o pedeapsă cu închisoarea", a spus Mircea Balog.
La finalul şedinţei de judecată Şerban Huidu a luat cuvântul. A spus încă odată că îi pare rău şi că simte vinovat. Instanţa urmează să se pronunţe în 29 iunie.

UPDATE 12.15 Pronunţarea pe latura penală în cazul accidentului făcut de Şerban Huidu se va da pe 29 iunie, săptămâna viitoare. Pronunţarea civilă, legată de daunele cerute de părţile vătămate, se va judeca în toamnă.

Şerban Huidu a spus doar că îi pare rău şi că a avut un weekend de coşmar, atunci când s-a petrecut accidentul.

Unul dintre avocaţii săi a spus că acesta i-a declarat că nu ştie de ce a intrat pe contrasens şi în aceste condiţii se consideră vinovat.

Procuratura a cerut pedeapsă închisoarea cu suspendare în cazul său, iar avocaţii apărării au fost de acord. Doar avocaţii familiilor victimelor au cerut condamnarea la închisoare cu executare.

UPDATE 11.20 Familiile victimelor au cerut despăgubiri astfel: fiul lui Lungu Balog a solicitat 200.000 de euro, iar soţia acestuia încă 200.000 de euro. Ei au cerut şi alte despăgubiri, până în 10.000 de euro, pentru autoturism, înmormântare şi alte cheltuieli. Fiica Magdei Drăghici a cerut 400.000 de euro. Familia lui Ion Garbiş nu s-a prezentat la proces şi nu a cerut daune.

UPDATE 10.55 Familiile victimelor au cerut daune de 600.000 euro. Huidu a spus că îşi menţine declaraţia din faza de urmărire penală şi nu vrea să facă alte declaratii în faţa instanţei - aceea că maşina sa a derapat.

Huidu a venit în costum negru, vizibil afectat şi s-a uitat o singură dată spre familiile victimelor. 

La 10.55 s-a luat decizia suspendării şedinţei pentru un sfert de oră. Se pare că se doreşte separarea cauzei civile de cea penală.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Huidu în 16 mai, iar ancheta a arătat clar că el este singurul vinovat în cazul accidentului în care trei oameni şi-au pierdut viaţa. „Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 16.10.2011, inculpatul, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe DN 1 din direcţia Predeal - Braşov, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul ce venea din sens opus", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În expertiza tehnică a maşinii anchetatorii au stabilit că accidentul putea fi evitat, deoarece maşina nu a intrat în derapaj, cum a afirmat iniţial vedeta Prima TV. În acest raport, se mai precizează că la momentul impactului, bolidul condus de Huidu, rula cu viteza de 87 de kilometri pe oră deşi carosabilul era ud. De asemenea, raportul precizează că, în acea zonă, limita de viteză era de 50 km/h, iar acesta a intrat total pe contrasens.

Vom reveni cu amănunte

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite