Ambasadorul Iranului vrea să semneze un protocol de înfrăţire cu municipiul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Ion Gonţea a primit, ieri, vizita ambasadorului Republicii Islamice Iran la Bucureşti, domnul Bahador Aminian. Excelenţa a venit pentru prima oară în judeţul Braşov, iar scopul întâlnirii a fost acela de a facilita stabilirea unor colaborări între cele două părţi.

Ambasadorul Iranului şi-a manifestat interesul în stabilirea unor relaţii de colaborare în domeniul industriei constructoare de maşini, chimiei şi petrochimiei, în domeniul învăţământului universitar, precum şi în domeniul cultural şi artistic.

De asemenea, cei doi au vorbit şi despre semnarea unui protocol de înfrăţire a oraşului Tabriz cu municipiul Braşov. „Relaţiile economice ale Braşovului cu Iranul au o tradiţie îndelungată şi sunt strâns legate de industria braşoveană de tractoare. Au fost schimburi economice profitabile şi ar fi de dorit ca această colaborare să fie reluată" a spus prefectul Ion Gonţea.

La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţii Oficiului Teritorial pentru  Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi cei ai Universităţii Transilvania. Astfel, reprezentanţilor celor două instituţii şi celor de la Camera de Comerţ şi Industrie oficialul iranian le va detalia aspecte ale acestei viitoare colaborări.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite