Braşov: Alexandru Simon, ştie reţeta păstrăvului gustos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul are propria păstrăvărie în Făgăraş. De 15 ani, prepară, după o reţetă proprie, păstrăv afumat, în cetină de brad. Bucatele lui se vând ca pâinea caldă, în întreaga ţară.

NĂSCUT: Decembrie 1969, Făgăraş
FAMILIE: Căsătorit, are un băiat
STUDII: Facultatea de Zootehnie Bucureşti
OCUPAŢIE: Crescător de păstrăvi

Bărbatul spune că iubeşte tot ce înseamnă natură, iar aplecarea lui spre acest domeniu nu este deloc întâmplătoare. „La Braşov nu aveam unde să merg la facultate şi m-am înscris la Facultatea de Zootehnie din Bucureşti. Nu regret nicio clipă că am studiat în acest domeniu. Este exact ceea ce am visat”, mărturiseşte Alexandru. În 1994, când a absolvit facultatea, s-a angajat la „Nitramonia” Făgăraş. „La început, nu aveau păstrăvi acolo unde m-am angajat. Am lucrat la Nitramonia până în 2003, când instituţia s-a privatizat. M-am angajat apoi la Păstrăvăria Dejani. Aici am lucrat cu păstrăvii şi mi-a plăcut foarte mult”, declară bărbatul.

Şi-a deschis propria păstrăvărie

În 2005, pasionatul de peşti a prins curaj şi şi-a deschis propria păstrăvărie. „M-am asociat cu un domn de la Bucureşti şi mi-am făcut o păstrăvărie. După ce am făcut toate demersurile şi ni s-au aprobat actele, păstrăvăria noastră a intrat în producţie în 2007”, spune Alexandru. De atunci, foarte multă lume a cumpărat păstrăvii afumaţi pe care îi prepară cu drag. „La început, vindeam marfa în supermarketuri, iar când am aflat de târgul de mâncare sănătoasă, am acceptat cu plăcere să particip. Lumea a primit foarte bine acest târg şi asta nu poate decât să ne bucure. La primele ediţii, luau câte un peşte pentru a gusta, iar acum cumpără câte un kilogram”, declară crescătorul de păstrăvi.

Lucrează şapte zile din şapte

Bărbatul este mereu ocupat, indiferent de anotimp. „Toamna recoltăm icrele, iarna avem grijă de ele, le tratăm şi le curăţăm, iar primăvara iese puietul. Pe an, ies un milion şi jumătate de puieţi. O mare parte dintre aceştia îi vindem la alte pescării, pentru repopulare, iar restul păstrăm pentru noi. Vara mă ocup de îngrăşarea şi comercializarea puieţilor ieşiţi cu un an în urmă”, ne-a mărturisit crescătorul de păstrăvi. Păstrăvul afumat pe care îl comercializează Alexandru Simon este adorat de public şi s-a vândut foarte bine la toate ediţiile târgului slow food de la Braşov. Explicaţia omului este simplă: are grijă ca peştele să iasă foarte bun.

„Păstrăvul se ţine la saramură 24 de ore, după care se afumă. Toate acestea trebuie făcute cu atenţie, pentru că altfel îşi pierde gustul”, explică bărbatul. Soţia lui îi este alături şi îl ajută în afacere. „Soţia este mâna mea dreaptă. Mă ajută la toate şi nu ne-am descurca unul fără celălalt. Băiatul nostrum are numai şapte ani şi deja pot spune că îi place foarte mult această meserie”, mărturiseşte crescătorul de păstrăvi.

Întrebări şi răspunsuri

De ce aţi ales să preparaţi păstrăv?
A.S. Am ales păstrăvul pentru că suntem legaţi de zona Făgăraş. Acest peste este singurul care poate găsi în aceste locuri.

V-ar fi plăcut să aveţi o altă afacere?
A.S. Nu cred că mi-ar fi plăcut altceva. Am făcut facultatea în acest domeniu, iar zona în care locuim a fost numai bună pentru dezvoltarea acestei afaceri.


Ce-i place
„Îmi place foarte mult să pescuiesc. Dacă nu sunt în păstrăvărie, sunt pe malul Oltului, la pescuit” susţine bărbatul.

Ce nu-i place
„Nu-mi place să merg la cumpărături în supermarketi. E prea multă aglomeraţie şi agitaţie, iar asta mă oboseşte” mărturiseşte bărbatul.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite