Braşov: Alexandru Dâmboiu, dascălul care a ajuns la 102 ani

Generaţii întregi de şcolari au trecut prin mâinile blajinului învăţător. Deşi s-a retras de 34 de ani, îşi aminteşte şi acum cu plăcere de vremea când era la catedră.

Profil
NĂSCUT: 30 mai 1907, satul Râuşor, judeţul Braşov
FAMILIE: Văduv, un copil
EDUCAŢIE: Şcoala Normală „Andrei Şaguna”, Sibiu
PROFESIE: Învăţător

Alexandru Dâmboiu se simte împăcat cu viaţa lui. În ochi i se citeşte seninătatea unui copil, dar trupul gârbovit de ani îi dă mari bătăi de cap, de aproape doi ani. A păşit pentru prima dată într-o sală de curs, în calitate de învăţător, la vârsta de 17 ani. Timp de 15 ani a slujit la şcoala din satul Aita Medie, judeţul Trei Scaune (Covasna de astăzi), unde a fost şi director.

Un învăţător greu de uitat
Îi atrăgea pe elevi prin bunătatea şi dăruirea lui şi mai ales prin  activităţi culturale, cum ar fi scenete de teatru, concerte de vioară sau spectacole de muzică corală, pe care le susţinea atât în limba maghiară, cât şi în limba română, având în vedere dualitatea etnică a satului. „Iubesc foarte mult acea perioadă în care pot să spun că am fost cel mai fericit. Acolo am întâlnit-o şi pe iubita mea şoţie, care azi nu mai este printre noi şi acolo s-a născut şi fiica mea. Din păcate, atunci când s-a instaurat regimul comunist, a trebuit să mă refugiez la Făgăraş şi să părăsesc şcoala pe care o slujisem timp de 15 ani”, îşi aminteşte bărbatul cu nostalgie.

S-a mutat dintr-un sat în altul
După instaurarea comunismului,  învăţătorul nu a mai avut un loc stabil de muncă. Întors la Făgăraş a predat în sate ca Ciuncu, Ileni, Hârseni şi în Râuşor. Dar acest lucru nu l-a dezechilibrat. Cel mai greu era să facă naveta şi uneori mergea kilometri întregi pe jos, pentru a ajunge la şcoală. După ce a ieşit la pensie, bătrânul s-a ocupat de restaurarea monografiei satului natal, Râuşor.

Sănătate de fier
Bătrânul a dus o viaţă cumpătată, fără excese, nu a fumat şi nici nu i-a plăcut foarte mult alcoolul, pe care-l consuma doar la ocazii deosebite şi atunci în cantităţi foarte mici. A fost tot timpul un bărbat activ, iar familia a fost sursa sa continuă de energie. „Am avut o sănătate  de fier. Am avut şi un suflet tare, pentru că toate lucrurile dramatice le-am trecut cu zâmbetul pe buze. Am fost sprijinit de familia mea, iar eu însumi am fost un familist convins. Nu am ţinut ranchiună şi nu mi-au plăcut niciodată conflictele. Ca şi un secret, din alimentaţia mea laptele a fost nelipsit şi chiar şi acum consum în fiecare zi acest aliment”, spune bătrânul.

Imobilizat la pat
Alexandru Dâmboiu îşi petrece acum timpul mai mult în pat. Îşi aminteşte cu nostalgie cum se plimba pe străzile Braşovului, în urmă cu câţiva ani. Atunci au apărut problemele de sănătate care l-au răpus la pat. Bătrânul a suferit o fractură şi are trei tije în femur.  Medicul îl ţine constant sub observaţie şi i-a spus că se ţine încă bine. Din păcate şi-a pierdut din energia debordantă pe care o avea în trecut. Alexandru Dâmboiu crede că secretul logevităţii sale îl reprezintă bunătatea.

Întrebări şi răspunsuri
Cum vedeţi lumea actuală comparativ cu vremurile trăite de dumneavoastră?
A.D.:  Lumea de azi e cam egoistă. Nu-i mai place ţăranului să ia sapa în mână şi să muncească cu drag, ca pe vremuri. Acum toţi vor să fie domni, să facă bani şi atât.
Aveţi vreun regret?
A.D.: Nu am regrete. Şi chiar dacă aş avea, la ce mi-ar mai folosi? Mi-am iubit enorm soţia, Silvia Dăboiu, învăţătoare şi ea. Mult timp după moartea ei am trăit cu impresia că mai există.

Ce-i place
„Îmi place mult muzica. Până acum doi ani mai puteam să citesc, acum nu mai pot. Îmi plăcea să mă plimb, să vizitez toate bisericile, dar acum nu mai pot”, declară bătrânul.
Ce nu-i place
„Nu-mi place că societatea se îndepărtează de ideile mele. Nu-mi plac trasformările fără fond, fără o bază. Nu-mi place lipsa de educaţie. Sunt convins că n-aş mai putea preda elevilor din ziua de astăzi”, spune Alexandru Dâmboiu.