Braşov: Adriana Samson le schimbă viaţa toxicomanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Adriana Samson le schimbă viaţa toxicomanilor
Braşov: Adriana Samson le schimbă viaţa toxicomanilor

Psihologul Adriana Samson acordă consiliere celor care încearcă să scape de un viciu cumplit: dependenţa de droguri. Iar uneori această activitate este o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Profil

Născută: 2 decembrie 1976, Ploieşti, jud. Prahova
Studii: Facultatea de Psihologie
Familie: Căsătorită, are o fetiţă.

Munca psihologului Adriana Samson, în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Braşov este de natură a-i speria pe mulţi: în fiecare zi intră în contact cu persoane care consumă droguri şi care, de bună-voie sau trimişi de diferite instituţii, încearcă să renunţe la stupefiante. Sunt persoane despre care se zice că pot „da în cap“ pentru a face rost de bani pentru o doză. Şi, totuşi, alţi oameni, precum Adriana Samson, îşi doresc să-i aibă în preajmă: pentru a-i ajuta, pentru a-i convinge să renunţe la stupefiante: „Întotdeauna există soluţii pentru a-i ajuta pe oameni, în general, iar pe consumatorii de droguri în special. Aceştia din urmă nu pot fi refuzaţi atunci când îşi cer ajutorul. Este bine, este un imens pas înainte atunci când consumatorii vin şi ne spun că vor să renunţe la droguri“.

„Profesional, sunt mereu în expectativă“

Referitor la primul caz pe care l-a avut în „grijă“, psihologul Adriana Samson, îşi aminteşte că a fost „o adevărată surpriză. Din ceea ce înveţi în facultate doar o parte destul de mică se aplică în această muncă. Trebuie spus că persoanele care consumă droguri au o putere foarte mare de distorsionare a realităţii. Profesional, sunt mereu în expectativă. Nu poţi fi altfel în condiţiile în care încerci să ajuţi oameni care încearcă să te convingă de faptul că se luptă cu balaurii sau că văd pitici care îi atacă de pe pervazul ferestrei“.

Cazuri dramatice

Până la acest moment, sute de persoane i-au cerut Adrianei Samson ajutorul pentru a se lăsa de droguri, iar cu ajutorul ei, peste 80% au şi reuşit. Pentru unii, însă, lucrurile se termină fatal. „Am consiliat oameni ajunşi în situaţii foarte grele, pe care i-am recuperat. Am reuşit, practic, să le oferim o nouă viaţă. Dar am trăit şi situaţii inverse: un tânăr care ne contactase telefonic, cu care stabilisem o întâlnire şi pe care urma să-l introducem în programele noastre, a murit din cauza unei supradoze. A intrat în comă în scara unui bloc, iar oamenii care au trecut pe lângă el nu au făcut nimic pentru a-l ajuta“, ne-a spus Adriana Samson.

Psihologul recunoaşte că, în acest moment, pe lângă consilierea consumatorilor, trebuie să se acorde atenţie şi oamenilor care intră în contact cu aceştia. „Am fost întrebată de oamenii de la care aveam unele aşteptări: «De ce-ţi faci de lucru cu drogaţii ăia?». Eu nu văd aşa lucrurile şi mă bucur când văd că familiile ori prietenii consumatorilor încearcă să-i ajute, că încearcă să-i convingă să ne ceară ajutorul“, mărturiseşte psihologul.    


Ce-i place

„Cel mai mult îmi place adevărul. Iar apoi meseria pe care o fac. Chiar îmi place şi mă bucur că îi pot ajuta pe cei care au nevoie de sprijin. Iar acest lucru nu se poate realiza decât cu onestitate“, ne-a spus Adriana Samson.

Ce nu-i place

„Minciuna şi laşitatea îmi sunt cele mai dizgraţioase lucruri. Din păcate, însă, în lumea actuală, sunt destui oameni care mint doar pentru a păstra un fals echilibru, şi acela temporar, într-o anumită situaţie“, ne-a mărturisit psihologul.

Întrebări şi răspunsuri:

Există în meseria dumneavoastră cazuri imposibil de rezolvat?

Pentru toţi cei care ne cer ajutorul există o soluţie, chiar dacă găsirea ei necesită o abordare deosebită. Nu se poate vorbi despre cazuri imposibile, însă rezultatele pozitive nu sunt întotdeauna uşor de obţinut.

Care ar fi efectele desfiinţării centrelor de consiliere antidrog?

Cu siguranţă că unii s-ar bucura, însă, doar în primul moment. Cred că, ulterior, efectele unei asemenea ipotetice decizii ar fi deosebit de grave pentru viaţa multor oameni. Când o persoană ajunge dependentă de droguri, nu-şi afectează doar viaţa sa, ci şi pe a celor din preajmă, a familiei sale.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite