Adrian Lefter: „Clipele petrecute în faţa publicului sunt nemuritoare“ (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul ţine spectacole în stradă, este bufonul Cetăţii Sighişoara şi are chiar şi o televiziune pe internet, aNdrianTV, unde postează toate reprezentaţiile sale.

Adrian Lefter a experimentat pentru prima dată un spectacol în stradă în urmă cu nouă ani, împreună cu câţiva amici, pe peronul trei al Gării Braşov.

image

„În acea perioadă, eu şi amicii mei ne-am intitulat Partidul Comunist. Stăteam pe peron cu nişte cartoane în mână, pe care scriam nişte mesaje social-politice, de genul «Nu vând pâine şi drojdie», «Dacă vrei să fi fericit, spânzură-te» etc.. În timp ce derulam cartoanele, se năştea dialogul cu trecătorii. Improvizam foarte mult şi asta era partea cea mai frumoasă. Am avut circa zece reprezentaţii în gară, după care ne-am oprit. Ultimul spectacol a fost imediat după atentatele din 11 septembrie din America", spune Adi Lefeter.

Bufonul Cetăţii Sighişoara

Chiar dacă reprezentaţiile din Gara Braşov s-au terminat, Adi a continuat spectacolele în stradă, dar la ediţiile anuale ale Festivalului Medieval de la Sighişoara. Spectacolele improvizate de tânăr au fost imediat pe gustul publicului. După câteva participări, între Adi şi toboşarul Cetăţii s-a creat o relaţie de prietenie şi tânărul a devenit bufonul Cetăţii.

image

„Am dezvoltat momente de animare ale cetăţii. Am scos poezia în stradă şi m-am folosit şi de cartonaşele pe care le prezentam în Gara Braşov pentru a transmite tot felul de mesaje. De la an la an, reprezentaţiile de la Sighişoara s-au îmbunătăţit şi acum avem o serie de imnuri, printre care cel al toboşarului sau al copilului", mai spune braşoveanul.

Are propria televizune

  În 2004, Adrian Lefter a intrat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L Caragiale"  (UNATC) din Bucureşti, profilul actor, mânuitor păpuşi marionete. Şcoala l-a ajutat foarte mult în arta stradală şi, ca element de noutate, a introdus în spectacolele lui şi un număr cu marionete. „Are priză la public, mai ales că arta păpuşilor se cam pierde".

image

După absolvirea facultăţii, Adi a prins un post la Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti şi acum joacă în opt spectacole. Braşoveanul nu s-a oprit aici şi a continuat să se dezvolte ca actor. În urmă cu doi ani, Adi şi-a deschis şi o televiziune pe internet, aNdrian TV.

  „Am plecat de la ideea de televiziune animată şi am vrut să promovez în film marionetele şi păpuşile. Fiind la început, eu realizam filmuleţele, eu filmam, eu vorbeam şi eu montam. În timp, televiziunea mea s-a dezvoltat şi cuprinde secţiunile Animation Tv, NTV, adică No television, Television for friends sau Hai cu bufonul, unde postez activitatea mea profesională, şi Feet for the street, unde promovez alţi artişti din România şi din străinătate care fac artă stradală", mai spune braşoveanul. 

image

Pentru tot ceea ce a realizat până acum, tânărul a muncit foarte mult, însă cea mai mare satisfacţie a lui este atunci când simte publicul alături de el. „Clipele petrecute pe scenă sunt nemuritoare", spune Adrian.

Întrebări şi răspunsuri:

Din ce autori te inspiri când scri mesajele pe cartoane?

Păi o parte sunt poeziile lui Mircea Cărtărescu, Daniil Harms sau Jacques Prevert, însă improvizez şi eu.

Cum este văzută arta stradală în străinătate?

Nu se compară. Eu am fost în spectacole şi în străinătate şi am fost foarte bine văzuţi şi publicul a reacţionat imediat. Din păcate, în România nu se investeşte nimic în arta stradală.

  Ce-i place:

image

„Îmi place să găsesc oameni adevăraţi, să găsesc bunătatea din om, îmi place să merg cu bicicleta, îmi place să gătesc şi îmi place muzica de calitate", spune Adrian.

Ce nu-i place:

„Nu-mi place minciuna, răutatea, nu-mi place să fiu integrat într-un sistem,, nu-mi place meschinăria şi mă deranjează că este foarte greu să te realizezi singur şi într-un mod cinstit", mai spune braşoveanul.

Profil:

Născut. 29 august  1980, Braşov

Studii. UNATC Bucureşti

Familie. Necăsătorit

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite