A vrut să cloneze carduri, dar a fost prins de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 26 de ani din judeţul Dolj este cercetat de poliţiştii de la BCCO Braşov după ce a fost prins, în flagrant, în timp ce demonta de pe un bancomat, situat pe strada Calea Bucureşti, un dispozitiv de clonare a cardurilor.

Cercetările au scos la iveală că  acelaşi tânăr, Mihai P., este şi cel care a montat dispozitivul pe ATM.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la DIICOT Brașov, s-a stabilit că tânărul respectiv este suspect și în cazul montării unui dispozitiv similar, la același bancomat, în total fiind copiate  99 de carduri bancare, aparţinând clienţilor mai multor bănci din România. Ca urmare a bunei cooperări a polițiștilor cu banca respectivă, s-a reuşit blocarea imediată a tuturor cardurilor  bancare clonate, astfel că niciunul dintre clienţi şi nici băncile implicate nu au înregistrat niciun prejudiciu", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

În autoturismul suspectului, oamenii legii au găsit mai multe carduri bancare şi nebancare, cartele SIM şi un memory stick. Tânărul le-a declarat poliţiştilor că a primit dispozitivele de la o persoană necunoscută, care i-a promis suma de 200 euro dacă le montează pe bancomat. Poliţiştii nu s-au lăsat înduplecaţi de explicaţiile lui şi l-au reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, instanţa l-a arestat pentru 29 de zile, sub acuzaţia de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, conform Legii 365/2002. Suspectul riscă o pedeapsă până la 5 ani închisoare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite