32 de ani de la explozia de la fabrica de bombe din Zărneşti - 37 de morţi şi 300 de răniţi. „Dacă explodau toate bombele, ar fi ras Braşovul de faţa pământului“

Oficial, la Zărneşti se fabricau bicicletele Pegas

5 mai 1983. Ora 12.37. La Zărneşti, judeţul Braşov, totul în jur a început să se zboare în aer. Clipele de groază parcă erau filmate cu încetinitorul - fabrica de bombe de la Zărneşti a explodat.

Explozia urmată de flăcări violente a pulverizat totul: oameni, ziduri, utilaje. Un nor imens de praf s-a ridicat şi a acoperit totul. Nu vorbim despre un bombardament, ci despre o explozie cumplită. 37 de morţi, peste 300 de răniţi – un bilanţ pe care îl ştiu doar cei care au supravieţuit acelui moment.

Au cărat cu mâinile goale muniţia activă

Două secţii au fost dezintegrate în urma exploziei. În locul lor, au rămas două cratere adânci. Sute de muncitori se îndreptau îngroziţi spre porţile uzinei ca să se salveze. Aveau feţele acoperite cu cenuşă şi praf. Câteva zeci de muncitori au rămas pe „câmpul de luptă“. Au fost eroi, neştiuţi, care s-au gândit că dacă explodează depozitul cu muniţie, „acasă“ nu mai există.

Dacă explodau toate bombele care erau în fabrică, spun unii, ar fi ras de pe faţa pământului nu doar oraşul Zărneşti, ci şi Râşnovul şi chiar şi Braşovul ar fi avut de suferit.

„Nu toţi au fugit. Unii au alergat şi au luat muniţia activă cu mâinile goale şi o cărau să o ducă cât mai departe. Au încărcat o garnitură de tren şi au trimis-o din uzină. Nu cred că cineva poate să-şi imagineze ce a fost acolo. Erau şine de cale ferată contorsionate care au fost aruncate prin aer la 2-300 de metri“, povesteşte Ioan Popa, unul dintre angajaţii fabricii la acea vreme, pentru newsbv.ro.

Salvările nu făceau faţă

Maşinile de ambulanţă au fost trimise de la spitalul din Zărneşti la fabrică fără să se ştie ce s-a întâmplat. Explozia care zguduise din temelii oraşul i-a alarmat pe toţi. Se făceau curse non stop. Oamenii se ajutau ei între ei cum puteau.

„La intrare în grupul unde a avut loc deflagraţia erau oameni morţi puşi pe niste targi improvizate, iar in locul unde au fost cele doua ateliere erau doua gropi imense. Una era cam un sfert plina cu apa, darâmături si resturi umane erau împăţtiate peste tot. Plutele înalte erau pline cu resturi de haine aruncate de explozie, iar pe linia ferata lânga atelier erau niste vagoane pline cu munitie si cu rachete. Am inteles ca mecanicul locomotivei fugise, iar directorul general al fabricii, ing. Potec, a reusit sa scoata locomotiva cu vagoane afara, altfel dezastrul era de proportie foarte mare. Eu lucram atunci la sectia de biciclete, iar dupa explozie s-au facut grupuri de muncitori care erau mai rezistenti la socuri si am mers la fata locului sa dam o mâna de ajutor. O placa de la o presa, cam de vreo 30 kg, a fost aruncata cam 800 m şi ingropata in pamânt trei sferturi din cauza suflului. Multi angajati care au scapat au fugit desculti, unii ajungând prin Brasov desculti si cu hainele arse. Au fugit de frica cu maşini de ocazie. Retin ca in timpul primei explozii directorul striga sa parasim Tohanul că va fi cumplit. Sunt multe de spus, multi de la alte sectii au fost taiati de cioburile de la geamurile care s-au prabusit peste ei”, îşi aminteşte şi Ianosi Mihai.

„Pe vremea aia, eu eram la cursuri, la liceul aflat chiar lângă uzină. Când a avut loc explozia, geamurile au fost pulverizate. Ne-au scos rapid pe toţi pe terenul de sport. Se vedeau flăcările şi fumul din uzină. Lumea ieşea puhoi pe poartă. Veniseră şi salvările. În cele din urmă pe noi ne-au trimis acasă“, îşi aminteşte Ion Groza, care ulterior şi el s-a angajat la fabrică.

Dramele au lăsat urme adânci în sufletul oamenilor

Singurul ajutor primit de familiile victimelor au fost sicriele, făcute în fabrică. Morţii au fost duşi acasă în cutii închise. Mulţi se îndoiesc şi acum dacă au îngropat rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi sau cine ştie ce.

„Cumnata mea a plecat de dimineaţă la serviciu, ca în fiecare zi. Săraca avea semne că urma să păţească ceva. Cu o zile înainte era la pus cartofii şi se plângea că nu ştie cum o să se descurce a doua zi (când a avut loc explozia), că are o zi foarte grea. Cu câteva zila, mai înainte, era cu fratele meu. Începuse să cânte cucul. – Auzi cucul? – a întrebat-o. – Da, îl aud. După câteva minute, fratele mei iar a spus – Dar ce tot cântă cucul ăsta… Iar ea i-a spus că nu-l mai aude. «Înseamnă că trăiesc puţin…». Apoi a fost explozia. Au spus că nu au mai găsit-o. Doar batista şi o bucată din haina de piele. Avea cu puţin peste 20 de ani. Erau căsătoriţi de opt luni şi era însărcinată“, ne-a povestit Cornelia Letcă.

Atunci au murit şi doi fraţi gemeni care făceau de pază. Erau militari in termen. „A fost jale mare. Sicriile erau îngropate cu pietre în ele, ca oamenii nu mai erau gasiţi. Fulminantul de mercur de la explozie i-a dezintegrat pur si simplu”, îşi mai aminteşte Ianosi Mihai.

Acum, în fiecare an, la monumentul ridicat în memoria celor dispăruţi, în data de 5 mai este oficiată o slujbă religioasă de pomenire, „pentru că noi nu i-am uitat pe cei care i-am pierdut atât de dureros”, spune Ioan Popa.

Tragedia de la Zărneşti a fost trecută sub tăcere de comunişti

Vorbim despre eroi, trecuţi în anonimat de autorităţile comuniste, care au interzis publicarea vreunei informaţii despre acest eveniment. Totul era strict secret. „6 Martie“ Zărneşti era o fabrică unde se fabricau motorete Mobra şi biciclete Pegas, nu bombe şi rachete.

Oficiosul judeţean „Drum Nou” a publicat a doua zi un amplu reportaj despre vizita unui oficial chinez în România. Zilele următoare a trecut la chestiuni mult mai arzătoare: campania agricolă şi cifrele de producţie care trebuie atinse conform planurilor cincinale impuse de liderii PCR.

„6 Martie“, cum a fost botezată fabrica, marca data instaurării Guvernului dr. Petru Groza, sub presiunea militară sovietică, iar Regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru. Acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti).