Un tânăr din Vrancea s-a ales cu o amendă usturătoare după ce a fost prins cu aproape o tonă de deşeuri metalice fără acte de provenienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O patrulă rutieră a confiscat 950 de kilograme de deşeuri metalice de la un şofer de 21 de ani, care transporta marfa cu autoutilitară

Pe 7 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit, pentru control pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta deşeuri metalice cu o autoutilitară, pe raza localităţii Tudor Vladimirescu.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine documente de provenienţă pentru cantitatea de 950 de kilograme de deşeuri”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 3.370 de lei, iar bunurile, în valoare de aproximativ 500 de lei, au fost confiscate şi predate, pe bază de proces-verbal, unei societăţi de profil în vederea valorificării.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite