Un tâlhar condamnat se plimba nestingherit în libertate. Poliţiştii l-au reţinut după ce l-au identificat pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii au încarcerat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, după ce pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru tâlhărie calificată.

Pe 20 noiembrie, în intervalul orar 07,00-11,00, poliţiştii brăileni au desfăşurat o acţiune, pe raza comunei Movila Miresii, pentru depistarea şi încarcerarea persoanelor care se sustrag de la punerea în aplicare a unor mandate de executare a pedepsei închisorii.

”Cu această ocazie, poliţiştii l-au depistat pe un localnic,în vârstă de 40 de ani, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 3 luni pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite