Spectacol maraton de muzică populară pe Esplanada Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul de pe Esplanadă, ce se va desfăşura duminică, 7 septembrie, începând cu ora 18.00, îi este dedicat artistului brăilean Gore Belanschi, care celebrează astfel 35 de ani de activitate în domeniul muzicii populare.

Pe parcursul a mai multor ore, vor evolua numeroşi artişti consacraţi de pe plan local, dar şi vedete ale muzicii populare şi de petrecere româneşti. Astfel, vor fi alături de Gore Belanschi cântăreţi precum Ileana Ciuculete, Cristian Rizescu, Florica Jinga, Valerica Ianoş Mariana sau Dida Anghelache. Vor mai cânta, de asemenea, şi trupe precum "Cronos" sau "Chihlimbar", iar spectacolul va avea şi numeroase momente de dans popular.

Pe lângă evoluţiile de pe scenă, tot duminică va fi lansat şi un CD al lui Gore Belanschi, intitulat "Frumos, Doamne, am mai trăit". Lansarea va avea şi o latură umanitară, 100 de discuri fiind donate unei asociaţii umanitare care le va vinde spectatorilor interesaţi, iar banii astfel obţinuţi vor ajunge la un copil bolnav de cancer. Evenimentul muzical este organizat de Primăria Brăila, în colaborare cu Casa de Cultură a municipiului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite