S-a urcat băut la volan şi a acroşat cu maşina un alt autoturism. O fetiţă de 8 ani a fost rănită în urma accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul vinovat de producerea accidentului consumase alcool înainte de a se urca la volan Foto: arhivă Adevărul
Şoferul vinovat de producerea accidentului consumase alcool înainte de a se urca la volan Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 40 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi a intrat într-o altă maşină. Şoferul consumase alcool, acesta având o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe 26 august, un bărbat de 40 de ani, din comuna brăileană Gemenele, în timp ce conducea un autoturism în localitatea amintită, la intersecţia cu DJ 221, a lovit în partea lateral dreapta un alt autoturism, ce era condus de o femeie în vârstă de 48 ani, din municipiul Brăila, care circula regulamentar pe DJ 221 - Str. Brăilei,  neacordându-i prioritate de trecere. 

”În urma  accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto şi a unei fetiţe în vârstă de 8 ani, pasager în cea de-a doua maşină, care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internate”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Şoferul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool în aerul expirat. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite