Reabilitarea Maternităţii Brăila, finalizată în sfârşit, după cinci ani de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare a Maternităţii Brăila, care la un moment dat păreau a fi sortite să nu se mai termine niciodată, au fost, în sfârşit, finalizate. Procesul verbal de recepţie a fost semnat în urmă cu câteva zile, la cinci ani de la începerea lucrărilor, în condiţiile în care şantierul ar fi trebuit închis în luna martie 2015.

Contractul pentru reabilitarea şi modernizarea Maternităţii Brăila a fost semnat în august 2010. Suma totală contractată de Ministerul Sănătăţii de la Banca Mondială pentru reabilitare a fost de 19,6 milioane de lei. Firma austriacă "Vamed" a câştigat contractul de execuţie a lucrărilor, însă aceasta şi-a ales ca subcontractor firma "Concivia" SA Brăila, la care acţionar indirect era în acea perioadă fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu.

Lucrările de execuţie au început în iulie 2011, iar reabilitarea a cuprins corpurile A,B,C şi D. Investiţia nu a cuprins în totalitate cele 4 tronsoane, conform temei de proiectare intervenindu-se astfel: demisol (corp B şi C), etaje 1-4 (integral), etaj 6 (corp B parţial).

Prin proiect, a fost înlocuită tâmplăria interioară şi exterioară, s-au înlocuit şi s-au modernizat instalaţiile, obiectele sanitare, aparatura şi echipamentele medicale. De asemenea, faţadele şi terasele celor 4 clădiri au fost reabilitate integral.

Termenul final de finalizare a lucrărilor de reabilitare era martie 2015, însă în acel moment stadiul lucrărilor încă nu ajunsese la jumătate, astfel că data limită a fost amânată pentru vara lui 2015, apoi pentru toamna aceluiaşi an, pentru ca în final lucrările să fie gata abia în luna iulie a anului în curs.

Pentru această situaţie, reprezentanţii "Concivia" au dat vina pe Ministerul Sănătăţii, care ar fi alocat fondurile abia la doi ani după semnarea contractului, dar şi pe "Proiect Bucureşti", care ar fi întocmit un proiect greşit, ce a necesitat numeroase revizuiri.

Deşi iniţial etajul cinci al clădirii nu a fost inclus în proiect, acesta a fost modernizat cu bani proveniţi din fondurile spitalului. Astfel, s-au alocat 11.000 de lei, iar munca efectivă a fost făcută de muncitorii din cadrul Serviciului Tehnic al unităţii medicale.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite