Brăila: O femeie cu mâini de aur, care a cusut zeci de goblenuri, este internată la azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionara realizează adevărate opere de artă
Pensionara realizează adevărate opere de artă

La 74 de ani, Vasilica Goliţă realizează goblenuri şi broderii de o frumuseţe rară. Înzestrată de Dumnezeu cu gust estetic şi răbdare, bătrâna de la Căminul "Sf. Nicolae" i-a uimit pe toţi cu goblenurile care-i ies din mână. Acum realizează scena "Lăsaţi copiii să vină la mine".

Printre cei o sută de pensionari de la Căminul de Bătrâni „Sf. Nicolae", majoritatea fără familie sau lăsaţi - dacă nu abandonaţi - în grija statului, sunt personaje care uimesc prin preocupările lor.

Fiecare bătrân are propria poveste şi propriile experienţe de viaţă. Puţini sunt însă cei care, pasionaţi de frumos, creează adevărate minunăţii.

Vasilica Goliţă, fost cadru medical, se află la „Sf. Nicolae" de mai bine de opt ani. Acum în vârstă de 74 de ani, pensionara a lucrat 35 de ani ca asistentă la Policlinica şi Spitalul TBC.

Pensionara realizează adevărate opere de artă

„Sunt singura din cămin care coase goblenuri. Cere multă muncă şi pricepere şi, în plus, săptămâni sau chiar luni de trudă. La un singur goblen, am folosit peste 30 de tipuri de culori", ne-a mărturisit Vasilica Goliţă, creatoarea de goblenuri.

A primit diplome de Ziua Persoanelor Vârstnice

Pensionara pasionată de goblenuri coase uneori şi fără ochelari, pentru că are vederea bună. Nimeni altcineva n-ar fi în stare să creieze, cu atâta răbdare, imagini multicolore, peisaje şi icoane.

Deşi a lucrat câteva luni la un goblen, Vasilica - femeie harnică, dar şi darnică - nu s-a sfiit să-l facă cadou celor dragi. Goblenul reprezentând-o pe Cuvioasa Parascheva l-a vândut cu 100 de lei, în condiţiile în care valora mult mai mult.

„În fiecare zi, în timpul liber, se retrage în lumea ei şi coase goblenuri. Am văzut şi eu „Lecţia de clavecin", „Fata pe stâncă" şi „Sfânta Parascheva". A realizat, de asemenea, mănuşi şi pălării croşetate şi macrameuri. A croşetat chiat şi o rochie", ne-a spus Mariana Ioniţă, ergoterapeut la Căminul  „Sf. Nicolae".

Pensionara realizează adevărate opere de artă

Pentru îndemânarea şi priceperea ei, Vasilica Goliţă a primit, de Ziua Persoanelor Vârstnice, diploma „Mâini harnice" şi diploma „Mâini de aur".

„Vasilica Goliţă are o răbdare de fier. Lucrul la goblen o relaxează, practic, trăieşte din această activitate nobilă. I-am făcut o surpriză mare atunci când i-am oferit, din partea căminului, diplomele. Dânsa are grijă şi de biblioteca pensionarilor, este foarte iscusită", ne-a mai spus Mariana Ioniţă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite