Brăila:Sindicaliştii brăileni au protestat în capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila:Sindicaliştii brăileni au protestat în capitală
Brăila:Sindicaliştii brăileni au protestat în capitală

Azi  dimineaţa între orele  5.30 şi 6.00 circa 400 de sindicalişti brăileni au pornit către Bucureşti.

Membrii ai sindicatelor din învăţământ, sănătate, funcţionarilor publici, poliţiştilor care au reprezentat sectorul bugetar, precum şi salariaţi ai unor societăţi private din municipiu şi judeţ, membrii ai BNS , Cartel Alfa şi CNSLR Frăţia au participat la cea mai amplă acţiune de protest din ultimii 20 de ani.

Acţiunea denumită generic „Ziua Muncii Decente” a fost menită să atragă atenţia guvernanţilor asupra problemelor cu care se confruntă salariaţii.

Sindicaliştii şi-au  exprimat dezacordul  faţă de legea unică de salarizare şi fata de obligaţia de a-şi lua zece zile de concediu fără plată până la sfârşitul anului.

Contactată telefonic, una dintre participantele la miting  ne-a declarat: „Nu am mai văzut atâta lume la o manifestare în capitală de la ultima defilare de 23 august din 1989. Dacă nici acum nu se va ţine cont de doleanţele noastre vom intra în grevă generală pe termen nelimitat cu toate consecinţele care decurg dintr-un astfel de gest”.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite