Programul „Lapte-corn” nu funcţionează la Brăila nici acum, în pragul vacanţei de iarnă. Consiliul Judeţean dă vina pe firmele care se contestă permanent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste două zile vine vacanţa de iarnă, iar elevii brăileni încă nu beneficiază de programul „Lapte-corn”. Nici mărul la care au dreptul zilnic copii nu este încă distribuit. Abia în luna februarie s-ar putea începe distribuirea acestor produse, anunţă conducerea Consiliului Judeţean Brăila, care afirmă că de vină pentru această situaţie sunt agenţii economici care contestă permanent licitaţiile organizate pe această temă.

Nu este pentru prima dată când CJ Brăila are probleme cu programul “Lapte – Corn”. O situaţie similară s-a întâlnit şi în anul şcolar 2014-2015, când elevii n-au avut cu ce să bea laptele pentru că produsul de patiserie - cornul a început să fie distribuit în şcoli abia în luna aprilie, când mai erau câteva luni şi se intra în vacanţa mare.

Consiliului Judeţean i-a fost alocată pentru acest an şcolar suma de 5,6 milioane lei plus TVA, din care 3,9 milioane lei componenta “Lapte” şi 1,7 milioane pentru componenta “Corn”. Până acum ar fi trebuit să ajungă pe băncile copiilor produse lactate, însemnând lapte UHT, lapte pasteurizat sau iaurt şi produse de panificaţie (corn sau biscuiţi). Conform unei statistici a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, anul acesta ar trebui să beneficieze de acest program 30.417 preşcolari şi şcolari din unităţile de învăţământ de stat şi private, 15.003 din municipiu şi 15. 414 din judeţ. În anul şcolar trecut au fost 31.825 beneficiari, iar în anul şcolar 2014 - 2015 au fost 34.353 de beneficiari.

“Din câte am înţeles s-a finalizat partea tehnică. Adică ce gramaj are, cum trebuie să fie cornul etc. S-au cramponat foarte mult experţii de la ANRMAP (n.r - Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice) şi de asta s-a întârziat. Sper să intrăm în faza de licitaţie pe preţ şi atunci o finalizăm. Eu sper că luna asta finalizăm absolut tot şi intrăm pe partea de corn. Pentru componenta lapte am primit hârtie că putem demara procedura separat, că erau două segmente. Am semnat caietul de sarcini. Deja e publicată pe SEAP, i-am dat drumul şi la partea de lapte, că era partea de corn şi partea de lapte. Iar partea de măr este şi ea lansată pe SEAP. Eu sper să ne mişcăm mai repede decât am făcut-o la corn, pentru că avem experienţă pe actuala legislaţie care este pur şi simplu îndoielnică. Vreau să ne mişcăm mai repede şi sper ca până la finalul lunii ianuarie să terminăm şi laptele şi mărul şi să intrăm în 1 februarie absolut cu toate cele trei produse”, explică preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite