Profesorul care cere armă este, culmea, membru în Comisia pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul care instiga la violenţă şi mai ieri cerea dreptul de a purta armă în şcoală, pentru a o putea folosi pe elevi indisciplinaţi şi care folosesc  telefoanele mobile în timpul orelor, este, culmea, membru în cadrul Comisiei pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei a Liceului de Artă „Hariclea Darclee” din Brăila. În vârstă de 60 de ani, profesorul Ştefan Lupu regretă cele scrise pe Facebook şi spune că va suporta consecinţele.

Dascălul Ştefan Lupu, cunoscut şi pentru postarea de pe Facebook în care solicita ca toate cadrele didactice să aibă dreptul de a purta arme la ore, este membru în comisia de penru Combaterea Violenţei din cadrul liceului la care acesta predă. Din nefericire pentru el, acesta a ajuns acum să fie “judecat” de comisia de etică. Colegii lui trebuie să hotărască ce sancţiune îi acordă profesorului care propune “dreptul profesorului de a purta armă în şcoală! De ce? … Pentru a-l împuşca pe "elevul" care refuză predarea gadget-ului, ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea!" 

“Îmi pare rău pentru ce am scris. Dacă aş putea să repar cele scrise, aş face-o cu dragă inimă. Voi suporta toate consecinţele acelei postări de pe Facebook” a declarat presei, profesorul Ştefan Lupu.

În urma postării de pe Facebook, Inspectoratul Şcolar din Brăila a anunţat că la nivelul liceului s-a sesizat comisia de etică. Membrii acesteia urmează să stabilească dacă profesorul poate fi sancţionat. Potrivit regulamentelor şcolare, în cazul profesorului Ştefan Lupu sancţiunile pot merge de la un avertisment până la exluderea din învăţământ.

stefan lupu

Reamintim mesajul profesorului Ştefan Lupu pe Facebook:

“Fără glumă! Sunt şi eu unul din cei care se tem de „ziua de mâine” a şcolii româneşti! Aşa că îmi permit să vin cu o contra-propunere la presupusul „drept” al folosirii telefoanelor mobile în şcoală de către elevi - este vorba de dreptul profesorului de a purta armă în şcoală! De ce? veţi întreba... Pentru a-l împuşca pe „elevul” care refuză predarea gadget-ului, ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea! O să credeţi că sunt nebun! Foarte bine! În acest caz, un consult psihiatric de specialitate este necesar - înaintea celui destinat profesorilor - pentru elevii de minim 16 ani, tocmai pentru ca profesorii să adopte un comportament corespunzător vizavi de anumite reacţii!... Dar citiţi şi opiniile cu totul la obiect emise de (aproape) toţi comentatorii acestui articol! Eu mai am 5-6 ani până la pensie şi - credeţi sau nu - vreau să ies din şcoală teafăr şi nevătămat („cu toate ţiglele pe acoperiş”)!... Domnule Ministru al Educaţiei Naţionale, aveţi un nume predestinat! Încercaţi să nu-l faceţi de ruşine!... La mulţi ani şi multă minte cui trebuie!...” a scris dascălul pe Facebook.

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite