Primele întârzieri în execuţia podului de 500 de milioane de euro peste Dunăre. Este nevoie de o hotărâre de Guvern pentru exproprieri suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: captură video
Foto: captură video

Proiectul înregistrează o serie de întârzieri determinate de relocarea conductelor de apă-canal, a reţelelor electrice şi de gaze şi a unor stâlpi de iluminat de pe DN2B.

Cel mai mare proiect de infrastructură din România, podul suspendat peste Dunăre este, în acest moment, o prioritate naţională, dar care trebuie urmărit pas cu pas pentru ca lucrările rutiere adiacente, cum este şi drumul de legătură dintre centura Brăilei şi pod, să nu sufere întârziere.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat sprijinul Instituţiei Prefectului judeţului Brăila pentru a se implica în deblocarea etapelor premergătoare începerii lucrărilor la acest tronson de drum, unde au fost semnalate o serie de întârzieri.

”Este vorba despre relocările utilităţilor necesare realizării acestui obiectiv, respectiv cea a conductelor de apă-canal, a Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila, un proiect în valoare de 1.801.497,93 lei fără TVA, unde se aşteaptă semnarea contractului de execuţie.

De asemenea, au fost semnalate întârzieri şi la capitolul relocării reţelelor electrice. În acest sens s-a avizat studiul de coexistenţă cu SDEE Muntenia Nord, este în curs de avizare E-Distribuţie Dobrogea şi urmează  depunerea studiului de coexistenţă la Transelectrica (pentru reţele de 220kV şi 400Kw), proiectantul întâmpinând dificultăţi în obţinerea acordului de mediu, având în vedere faptul că aceste relocări se realizează în arii protejate”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Brăila.

Pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre este necesară şi relocarea reţelelor de gaze. Până acum, procedura de achiziţie a fost anulată de 3 ori pentru  că ofertanţii nu s-au prezentat,  aceasta vizând proiectarea şi relocarea conductelor, astfel că CNAIR a demarat o procedură de achiziţie prin negociere directă fără publicare, contractul fiind obţinut de Distrigaz.

Pentru a începe lucrările la drumul de legătură dintre centura Brăilei şi pod,  mai este nevoie de asemenea, şi de relocarea unor stâlpi de iluminat de pe DN2B, de acest lucru urmând să se ocupe primăria municipiului Brăila.

pod peste dunare Braila

”O altă situaţie care necesită o atenţie deosebită este şi cea legată de exproprieri întrucât, după finalizarea proiectului tehnic au rezultat suprafeţe de exproprieri suplimentare. În acest scop a fost întocmit deja un proiect pentru promovarea unei hotărâri de Guvern”, mai spun reprezentanţii Prefecturii Brăila.

Cătălin Boboc, prefectul judeţului Brăila, a programat săptămâna aceasta mai multe întrevederi cu persoanele direct responsabile pentru deblocarea acestei situaţii, astfel încât să poată începe lucrările, cât de curând, şi pe acest tronson de drum. Prima întâlnire a avut loc chiar astăzi, 23.06.2020, cu reprezentanţii CUP Dunărea şi CNAIR.

Cel mai scump pod din istoria României

Podul peste Dunăre este cea mai scumpă construcţie de acest gen din istoria României şi al doilea proiect de infrastructură, ca valoare, de pe tot cursul Dunării (după Porţile de Fier).

Proiectul presupune amenajarea, în total, a 23 de kilometri, dintre care 17 kilometri vor fi pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării va fi o porţiune de doi kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de taxare.

Podul care va lega Moldova şi Muntenia de Dobrogea va costa circa 500 milioane de euro. Lucrările de pregătire a terenului au început din decembrie 2018. Lungimea totală a traseului „Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, cum este numită lucrarea de utilitate publică de interes naţional, este de 23,413 kilometri.

pod peste dunare Braila

Acesta este împărţit în două secţiuni: drumul principal Brăila-Jijila şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin. Pe ambele secţiuni de drum, viteza maximă permisă va fi de 80 km/h.  Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu 4 giratorii şi 1 nod rutier. Până la km 7+940 va avea 2 benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens.

Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu 2 intersecţii. Podul suspendat va fi poziţionat pe drumul principal Brăila-Jijila, între km 4+596,10 şi km 6+570,52, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (măsurat de la Sulina). Lungimea sa totală va fi de aproape 2 kilometri, mai exact 1.974,30 metri.

Dintre aceştia, 489,65 metri reprezintă deschiderea laterală pe malul dinspre Brăila, iar 364,65 metri - cea de pe malul dinspre Tulcea. De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, fiecare în lungime de 110 metri. Podul suspendat va avea o înălţime de cel puţin 38 metri de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării. Lăţimea totală a podului suspendat va fi de 31,70 metri.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite