Femei din istoria României de o răutate diabolică: Ana Pauker - "Stalin în Fustă", Elisabeta Bathory - „Contesa Însângerată”

Motivate de un orgoliu de nestăvilit sau de un fanatism politic dus la extrem, câteva personaje feminine şi-au făcut loc în istoria României la capitolul „cele mai rele, cele mai diabolice”. Elisabeta Bathory, contesă maghiară cu origini în judeţul Sălaj, a intrat în Cartea Recordurilor din cauza sutelor de crime comise. Mai recent, în perioada comunistă, bolşevica Ana Pauker a instaurat teroarea regimului stalinist în România.

Elisabeta Bathory a fost inclusă în Cartea Recordurilor ca fiind persoana care a comis cele mai multe crime din istorie, în afara situaţiilor de război. Legătura ei cu Sălajul este dată de mama sa, care a fost  contesa Ana Báthory, fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu şi sora lui Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi Lituaniei din 1571, care aveau reşedinţa la Şimleu Silvaniei

Despre Elisabeta Bathory se spune că a fost o femeie foarte frumoasă, cu pielea albă ca laptele şi părul negru ca abanosul. Era, însă, obsedată de propria imagine, iar în jurul vârstei de 40 de ani, odată cu apariţia primelor semne de îmbătrânire,  a devenit din ce în ce mai invidioasă pe femeile mai tinere.

Obsesia sa a condus-o, în final, către un lung şir de crime. Convinsă că va scăpa de riduri dacă se îmbăiază în sânge de fecioare, contesa a început să ademenească în castelul său fete tinere pe care le ucidea în chinuri groaznice. Atrocităţile mergeau de la înfometare, arsuri pe diferite părţi ale corpului, muşcături şi înjunghieri. A construit diferite instrumente de tortură cum ar fi cel supranumit „Fecioara de Fier”, în care fetele virgine erau zdrobite de vii, aşa încât să li se scurgă cât mai mult sânge din trup.

Elisabeta Bathory este consemnată în Cartea Recordurilor ca fiind femeia care a săvârşit cele mai multe crime din istorie în timp de pace FOTO adevarul.ro

În anul 1611, crimele Elisabetei Bathory nu au mai putut fi trecute sub tăcere de către familia sa. Autorităţile vremii au deschis un proces de mare amploare, iar paginile de jurnal în care contesa îşi descria cu lux de amănunte faptele au fost folosite ca probe împotriva sa. S-a stabilit că aceasta a ucis în ritualurile sale aproximativ 650 de fecioare, dintre care 50 aparţineau familiilor nobiliare.

În urma procesului, Elisabeta Bathory nu a fost decapitată, spânzurată sau arsă pe rug, ci a fost arestată pe viaţă în propriul său castel, ale cărui ferestre au fost zidite. Camera sa era despărţită printr-un zid gros de celelalte camere şi exista doar o singură uşă prin care primea mâncare şi apă.

La vârsta de 54 de ani, în august 1614, „Contesa sângeroasă” a fost găsită moartă în camera sa. În pofida tuturor jertfelor de sânge, Elisabeta Bathory nu mai era nici tânără, nici frumoasă, iar pielea sa era brăzdată de riduri.

„Stalin în fustă” a pus mitralierele pe ţărani

Vasluianca Ana Pauker a fost poreclită şi „Stalin în fustă”, fiind considerată de mulţi istoric ca fiind
„una dintre cele mai nefaste figuri din istoria contemporană a României“. S-a născut pe 13 februarie 1893, într-o familie de evrei din localitatea Codăeşti, judeţul Vaslui. Tatăl său era haham, adică angajatul comunităţii evreieşti care tăia animalele în aşa fel încât să nu rămână nicio picătură de sânge.

Intrată de foarte tânără în mişcarea comunistă, Ana emigrează în Franţa, acolo unde îl cunoaşte pe viitorul soţ, Marcel Pauker. Căsnicia lor avea să fie una foarte ciudată, spun istoricii, deoarece Ana avea şi alte legături amoroase, tot în aceeaşi perioadă, cu alţi tovarăşi de partid. Întoarsă în ţară, a activat în Partidul Comunist din România, motiv pentru care a fost arestată şi condamnată la închisoare. A executat, însă, doar o mică parte din sentinţă, deoarece autorităţile române au eliberat-o în URSS, în schimbul unui fruntaş al ţăranilor basarabeni.

În primii ani de după război, sovieticii ar fi vrut să o pună în fruntea ţării pe Ana Pauker, însă au fost obligaţi să ţină cont şi de sentimentele naţionale ale românilor. Ana a condus, însă, din umbră cu multă eficacitate şi şiretenie, îndeplinind acţiuni, în aparenţă, ciudate , cum a fost apelul de colaborare către legionari pe care, apoi, câţi i-au căzut în plasă i-a executat sau i-a băgat în închisori.

În primăvara anului 1949, în cadrul unei plenare a Partidului Munictoresc Român (PMR), se hotărăşte colectivizarea agriculturii după modelul sovietic al colhozului. Asupra satelor se declanşează o adevărată teroare. Pentru a-i şantaja pe oameni, se introduc cotele obligatorii, adică anumite cantităţi de cereale exagerat de mari care trebuiau date statului. Cine nu le dădea ori mergea la închisoare, ori scăpa înscriindu-se în gospodăria colectivă. Chiar în documentele de partid s-a vorbit de circa 50.000 de ţărani arestaţi, în realitate numărul lor fiind mult mai mare.

Ana Pauker, alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care, cu îngăduinţa lui Stalin, avea să o înlăture definitiv de la putere  FOTO adevarul.ro

În sudul şi nordul Moldovei, la Vadu Roşca, Suroaia, Furceni sau Bosanci au izbucnit răscoale ţărăneşti, înăbuşite cu mitraliere. În aceste momente, Gheorghiu Dej pregăteşte debarcarea Anei Pauker, luând legătura chiar cu Moscova, acolo unde adversara sa avusese o poziţie foarte puternică. Învingându-şi unele nostalgii după Ana, care ar fi fost amanta sa, Stalin  îi dă mână liberă lui Dej, iar Ana Pauker va fi exclusă din orice funcţii şi condamnată la un perfect anonimat în care se va stinge. Şi-a păstrat, însă, fanatismul convingerilor până la moarte şi nu s-a exprimat niciodată împotriva partidului pe care, din punctul ei de vedere, l-a slujit cu credinţă, deşi a înfăptuit nenumărate crime care nu i-au zdruncinat în niciun fel conştiinţa.

În ultimii ani de viaţă, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză şi limba germană pentru „Editura Politică“. În octombrie 1959 a primit de la autorităţile sovietice post-staliniste înştiinţarea oficială că soţul ei, Marcel, despre a cărui soartă exactă nu avea certe informaţii, nu a supravieţuit Gulagului şi a fost, cum era de presupus, executat în URSS, la 16 august 1938.

Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la Bucureşti la 3 iunie 1960.

„Cap de cal” bătea bărbaţii peste testicule până îi leşina

În istoria recentă a României au mai fost consemnate şi alte personaje feminine care au şocat prin cruzimea de care au fost capabile. Printre torţionarii comunişti, s-a numărat şi femei. Margareta Hegeduş, din Cluj, esta una dintre ele. Poreclită „Cap de cal”, din cauza înfăţişării sale nu tocmai agreabile, aceasta îngrozea prin metodele sale de tortură. De exemplu, îi lovea pe bărbaţi cu creionul în zona testiculelor până când aceştai leşinau de durere.

„Era o unguroaică din Turda. O figură bărbătoasă şi foarte crudă. A luat parte la execuţia mai multor partizani din Munţii Apuseni“, spune istoricul clujean Gheorghe Petrov. Cruzimea acestei femei a arătat că sadismul torţionarilor nu era doar un apanaj al bărbaţilor. „Margareta Hegeduş era ofiţer de securitate. Era o femeie înaltă de aproape 1,90, cu nişte braţe lungi şi o faţă lunguiaţă, de animal rozător. Această femeie pervertită îşi făcuse o dexteritate în chinuirea bărbaţilor, împotriva cărora aplica un supliciu barbar şi extrem de dureros: bătaia la testicule, până când omul cădea în nesimţire“, scrie memorialistul Ion Cârja, în lucrarea „Canalul morţii“.

Citiţi şi:

Buzău De ce au fost botezaţi „cei răi“ domnitorii Alexandru al III-lea şi Mihnea Vodă. Istoric: Decapitau boieri, dar nu întotdeauna justificat