Brăila: Superpoliţist-Trei focuri de armă pentru a opri un infractor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Superpoliţist-Trei focuri de armă pentru a opri un infractor
Brăila: Superpoliţist-Trei focuri de armă pentru a opri un infractor

Individul care în noaptea de sâmbătă spre duminică a înjunghiat o femeie şi pe concubinul acesteia a fost prins de o adevărată legendă a poliţiei brăilene, agentul şef principal de poliţie Pavel David.

În noaptea de sâmbătă spre duminică  Marius Florin Eftimie de 30 de ani din localitatea Surdila Găiseanca, supărat de faptul că a fost părăsit de mai tânăra sa concubină Ramona Dobrotă de 22 de ani din comuna Movila Miresii a hotărât să se răzbune. Înarmat cu două cuţite a dat năvală la ora 3 din noapte, în casa tinerei. Pus moarte de om, i-a înfipt femeii cuţitul în cavitatea toracică, unde i-a străpuns plămânul dar şi ficatul. Actualul concubin al tinerei, Marcel Blagoslov aflat la domiciliul femeii atacate, a fost şi el înjunghiat, de agresor, rănile fiind însă superficiale.

După consumarea evenimentului, atacatorul a fugit de la locul agresiunii, cu autoturismul personal, un Opel Astra Caravan înmatriculat în Spania.
Serviciul de Poliţie Rurală a dat alarma în întreg judeţul, toate efectivele fiind mobilizate pentru prinderea agresorului.
Duminică la ora 12.15 individul afost identificat în trafic în zona comunei Gradiştea.
Efectuam controlul vehiculelor din zonă când,  dintr-o maşină, individul pe care-l căutam a coborât şi a rupt-o la fugă  peste islaz, pe câmp către satul Băile. Ajutorul meu, Cătălin Copilău aflat la volanul maşinii de serviciu s-a luat după el, iar eu la volanul autoturismului propriu, am plecat întro altă direcţie, pentru a-i tăia calea fugarului.” ne-a declarat agent şef principal Pavel David, şeful Postului de Poliţie din comuna Gradiştea.

Bun cunoscător al topografiei locului, ag.sef pr.David a analizat rapid ce posibilităţi de scăpare din zonă avea fugarul: „ Imediat ce am văzut în ce direcţie a apucat-o fugarul, mi-am dat seama că îl putem prinde doar într-un sigur loc, deoarece nu putea fugi decât între canalul de irigaţii şi localitatea Gradiştea”.

Cu poliţiştii sufându-i în spate, urmăritul a încercat să scape, dar canalul de irigaţii unde oamenii legii l-au încolţit s-a dovedit a fi, aşa cum a intuit poliţistul, un obstacol de nesurmontat. „L-am încolţit, şi l-am somat să se predea. Deoarece nu a vrut să se oprească, ajutorul meu, Cătălin Copilău a executat două focuri de avertisment în plan vertical dar  individul a continuat să alerge. Abia la al treilea foc efectuat tot în plan vertical, şi când a realizat că armele sunt deja îndreptate către el, individul, epuizat, s-a oprit, şi am putut să-l încătuşăm” ne-a mai declarat şeful postului de poliţie din Gradiştea

Agentul şef  Pavel David este recunoscut pentru sângele rece şi capacitatea de a lua deciziii rapide în momente cheie. În data 7 ianuarie 2008, pe un ger crâncen, el a ajutat o femeie din localitatea Maraloiu, care nu mai avea cum să ajungă la maternitate, să nască. Băieţelul adus pe lume este acum sănătos, mama sa asemeni.


Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite