FOTO Şezătoare ca altădată într-un sat din Bărăgan. Tinerii învaţă de la bătrâni să ţeasă, să toarcă, să facă pâine
0
Ideea aparţine preotului Claudiu Trică, iar prima ediţie a şezătorii s-a ţinut în căminul cultual din sat, în prezenţa publicului. S-a muncit, s-a cântat, s-a dansat, ba chiar s-a şi aplaudat, iar la final zecile de copiii care au luat parte la şezătoare s-au declarat încântaţi de faptul că au avut şansa să înveţe, de la bătrânele satului, deprinderi şi obiceiuri pe cale să fie uitate.
În satul brăilean Viziru de Jos este pe cale să reînvie o tradiţie care, în ultimele decenii, aproape că a dispărut în România: şezătoarea.
Ca urmare a demersurilor tânărului preot paroh Caudiu Trică (37 de ani) şi cu sprijinul profesorilor de la şcoala gimnazială din sat, pe 24 februarie 2019, a avut loc o primă ediţie dintr-o serie de evenimente ce se doreşte să devină o obişnuinţă, şi anume „Şezătoarea din Viziru“.
Momentul a trezit un interes cu totul neobişnuit în rândul tinerilor. Aproape o sută de copii din Viziru de Jos au lăsat deoparte telefoanele, tabletele, computerele şi internetul pentru a încerca să afle câteva lucruri despre meşteşugurile tradiţionale, despre arta populară şi despre cultura ţărănească.
Şi n-au făcut-o doar în cadrul evenimentului din ziua de Dragobete, ci, după câte am aflat de la părintele Claudiu Trică, s-au înhămat la treabă şi în perioada de pregătire a evenimentului. Ba chiar au promis că vor continua şi în lunile şi în anii care vin.
Demonstraţii pe viu cu fusul şi vârtelniţa
Deşi ar putea fi interpretată ca un spectacol folcloric (având în vedere că n-au lipsit cântecele şi dansurile populare), „Şezătoarea din Viziru“ s-a dovedit până la urmă a fi mult mai mult decât atât. Spectatorii adunaţi pe 24 februarie la căminul cultural din localitate au putut admira, bunăoară, şi o expoziţie de obiecte ţărăneşti vechi şi de ţesături şi costume tradiţionale, din care, după toate probabilităţile, se va naşte un muzeu la satului.
În plus, în faţa tuturor a fost scoasă la iveală funcţionalitatea inventarului gospodăriei rurale de odinioară. Au ajutat la asta bătrânii satului, care au făcut demonstraţii pe viu ale folosirii războiului de ţesut, vârtelniţei, fusului, suveicii şi a altor tehnologii străvechi. Iar tinerii s-au înghesuit să vadă, să afle şi să facă, la rândul lor, lucruri al căror rost mai putea fi desluşit, până de curând, doar de bunici şi străbunici.
„Aşteptările ne-au fost depăşite“
Preotul Claudiu Trică, sufletul acestui proiect, spune că ideea şezătorii din Viziru de Jos – manifestare care, etnografic vorbind, este un pic atipică, dat fiind că reuneşte simbiotic elemente ale două tradiţii de odinioară: şezătoarea şi claca – i-a venit după ce s-a anunţat că 2019 va fi, pentru ortodocşi, „Anul omagial al satului românesc“.
„Am considerat că este un moment propice să aducem faţă în faţă bătrânii satului, veritabilii păstrători ai tradiţiilor, cu tinerii aşezării, cei care trebuie să ducă mai departe moştenirea. Anticipam că va ieşi ceva interesant, însă aşteptările ne-au fost cu siguranţă depăşite“, a mărturisit preotul.
A urmat o perioadă de mobilizare a „actorilor“. Ceea ce n-a fost tocmai uşor, dar într-un final, lucrurile au fost puse cap la cap, şezătoarea de la Viziru fiind înscrisă şi într-un concurs naţional organizat de Patriarhia Română. „Am gândit activităţile pe mai multe grupuri de lucru, coordonate de bătrânele din sat, care nu doar că i-au învăţat meşteşugurile tradiţionale pe cei tineri, dar le-au şi povestit cum era viaţa la ţară în timpul copilăriei lor. N-a fost doar un spectacol, a fost o adevărată lecţie de viaţă“, a povestit părintele Claudiu.
Tot satul a pus umărul
Gândită iniţial pe o schemă preponderent culturală, oarecum restrânsă, cu momente artistice susţinute de copiii din sat, şezătoarea s-a dezvoltat până la un nivel social realmente special. Tot satul a ajuns să pună umărul, iar prima „adăugire“ a fost expoziţia de obiecte tradiţionale ţărăneşti, de costume şi de ţesături.
Obiectele au fost adunate de la săteni, unul câte unul, iar fiecare dintre ele are o încărcătură emoţională aparte, căci nu vorbim despre artizanat de colţ de stradă, ci de bunuri care au fost folosite cândva în gospodăriile localnicilor, despre costume populare cu care cineva a mers, cu foarte multe decenii în urmă, la hora satului sau la nuntă.
„Totul este autentic. Nu există nimic comercial în expoziţie“, subliniază preotul. De altfel, se vorbeşte deja despre oportunitatea înfiinţării unui muzeu al satului, chiar dacă nu va fi uşor ca proprietarii să fie convinşi să-şi cedeze preţioasele amintiri pentru o expoziţie permanentă.
Au ţesut, au împletit, au făcut pâine
De Dragobete, la prima ediţie a şezătorii, alături de cei din Viziru de Jos au fost o mulţime de oaspeţi din Viziru de Sus, Bărăganu, Radu Vodă şi Lanurile, iar costumul popular a fost omniprezent. La un moment dat, frontiera dintre public şi cei care demonstrau diferitele îndeletniciri tradiţionale s-a „dizolvat“, iar alături de copii au ajuns să-şi exerseze deprinderile şi sătenii maturi.
Au ţesut, au împletit, au croşetat, au împletit din pănuşi de porumb, au cusut, au tors. Ba chiar au făcut pâine şi prăjituri după reţete din vremea bunicilor. „A fost ceva foarte distractiv. Sper să mai facem astfel de lucruri, pentru că am învăţat foarte multe chestii despre care nici nu ştiam că există“, a mărturisit unul dintre copiii participanţi la şezătoare.
O parte importantă a evenimentului a fost cea artistică. S-au cântat cântece populare foarte vechi – corurile coordonate de preotul Trică şi de Virgil Burcuş au ţinut capul de afiş. Însă au fost şi coregrafii intersante, s-au rostit versuri emoţionate, s-a aplaudat până la înroşirea palmelor şi, în final, s-a promis cu entuziasm că „Şezătoarea din Viziru“ va continua.
Ce este tradiţia luminării copiilor
Şezătoarea din Viziru nu este nici pe departe un moment special unic din viaţa acestei localităţi brăilene. De mai bine de două decenii, în sat se organizează, vară de vară, tabere pentru copiii cu posibilităţi materiale modeste din judeţele Galaţi şi Brăila. Până de curând, de organizarea taberei s-a ocupat fostul paroh de la Viziru de Jos, preotul Simeon Sică Bănică, promovat între timp inspector al Arhiepiscopiei Dunării de Jos pentru activităţi sociale şi culturale pentru tineri.
La cele 23 de ediţii de până acum ale taberei au participat deja peste 3.000 de copii şi tineri, care au fost cazaţi şi hrăniţi de săteni, dar au fost agrenaţi şi într-o sumedenie de activităţi educative, culturale, sportive. Toate costurile legate de tabere au fost suportate de sătenii din Viziru de Jos, cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Între 1997 şi 2003, tabăra de vară a găzduit circa 600 de studenţi înscrişi în Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România (ASCOR). Din 2003, când proiectul a fost profilat pe sprijinirea copiilor fără posibilităţi materiale, o mare parte dintre studenţii de odinioară au devenit, ca voluntari, oameni de bază în procesul educativ din tabără.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
