Fostul baron al Brăilei, Gheorghe Bunea Stancu, ţine în şah judeţul chiar şi din spatele gratiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi fostul preşedinte al instituţiei a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, la Consiliul Judeţean Brăila nu se pot organiza alegeri anticipate. Asta deoarece Gheorge Bunea Stancu a contestat ordinul prin care Prefectura Brăila l-a revocat din funcţie, încă din noiembrie 2014, iar dosarul este încă pe rol.

Actualul prefect al Brăilei, Nicu Olteanu, a precizat că nu poate înainta o propunere privind organizarea de alegeri anticipate către Guvern, până când Curtea de Apel Galaţi nu dă o decizie procesul pe care Stancu l-a deschis împotriva Prefecturii.  Astfel, deşi Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali specifică extrem de clar condiţiile în care primarul, respectiv preşedintele de consiliu judeţean îşi pierd funcţia, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului (incompatibilitate; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate sau punerea sub interdicţie judecătorească), Prefectura nu poate emite un al doilea ordin de revocare în contextul în care acesta există deja.

"Ordinul prefectului 351/25.11.2014 îşi produce în continuare efectele chiar dacă face obiectul dosarului nr. 3249/113/2014, aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Galaţi. Iniţial Tribunalul Brăila a respins cererea de anulare formulată de Gheorghe Bunea Stancu, însă acesta a făcut recurs.  Emiterea unui nou ordin, în urma condamnării inculpatului Gheorghe Bunea Stancu la pedeapsa închisorii, ar presupune constatarea aceluiaşi fapt (încetarea de drept a calităţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, înainte de expirarea duratei normale a mandatului), fără a da naştere unor efecte juridice noi, mandatul fiind deja încetat.

Instituţia Prefectului va emite un nou ordin de constatare a încetării mandatului preşedintelui CJ Brăila numai în situaţia în care instanţa va dispune anularea Ordinului nr. 351/2014, cu noul temei de drept intervenit, respectiv condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, conform art. 15 alin. 2 lit. e din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali", a declarat, pentru cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”, prefectul judeţului, Nicu Olteanu.

În mod normal, potrivit legii, situaţiile de pierdere a calităţii de preşedinte CJ obligă autorităţile locale ca în maxim 90 de zile să organizeze alegeri anticipate. Legea administraţiei publice locale prevede că stabilirea datei alegerilor se face de către Guvern, la propunerea prefectului, într-un termen de maxim 90 de zile de la decizia demiterii.

Dar, deşi Gheorghe Bunea Stancu execută în prezent o pedepsă cu închisoarea, dosarul de contencios administrativ în care acesta a contestat ordinul prefectului nr. 351/25.11.2014 privind revocarea din funcţie, îşi urmează cursul firesc.

Fostul prefect al Brăilei, Vasilica Vîlcu, a emis, pe 26 noiembrie 2014, ordinul prin care Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean, a fost revocat din funcţie. Verdictul a fost dat după mai multe zile în care instituţia a analizat informarea din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în privinţa grefei emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul "Sportul", unde Stancu a fost găsit vinovat că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă.

La scurt timp după ce a primit vestea, fostul preşedinte al PSD Brăila a decis să conteste ordinul prefectului, deşi acesta a fost eliberat ca urmare a unei decizii definitive a Înaltei Curţi. Deşi instanţa s-a pronunţat împotriva contestaţiei acestuia, Stancu a decis să formuleze recurs pe 1 aprilie. Două zile mai târziu, fostul şef al CJ Brăila a primit vestea condamnării la 3 ani de închisoare în dosarul "Mită la PSD".

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite