Cum arată prima cameră pentru audierea copiilor, victime ale infracţiunilor, din Tribunalul Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Triibunalul Brăila
sursa: Triibunalul Brăila

De Ziua Internaţională a Copilului, Tribunalul Brăila a inaugurat prima cameră destinată exclusiv audierii minorilor. Astfel, mobilierul rece a fost înlocuit cu decoruri calde, cărţi şi simboluri colorate ale copilăriei.

Încăperea este amplasată în incinta Judecătoriei Făurei şi a fost amenajată din fondurile proprii ale Tribunalului Brăila. Camera a fost special amenajată pentru a crea un mediu prietenos, înlocuind tavanele înalte şi mobilierul rece cu decoruri calde, cărţi şi simboluri colorate ale copilăriei, menite să creeze o atmosferă relaxantă.

„Copiii ajung în instanţe fără voia lor. Discuţiile pe care le poartă cu magistraţii ating cele mai delicate subiecte şi este foarte important ca mediul în care aceştia sunt audiaţi să fie prietenos, pentru a ajuta la identificarea interesului superior al copilului în vederea adoptării celor mai bune decizii în favoarea acestora.

Prin amenjarea acestui spaţiu, ne-am dorit să diminuăm panica şi stresul cu care se confruntă copiii care sunt nevoiţi să retrăiască situaţii familiale neplăcute sau chiar întâmplări dramatice din viaţa lor. Audierea minorilor într-un cadru adecvat permite o mai bună instrumentare a cauzei şi o rezolvare cu celeritate a acesteia”, au transmis reprezentanţii Tribunalului Brăila. 

camera

Sursa: Tribunalul Brăila

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

A umilit doi poliţişti veniţi să îi aducă o citaţie. Oamenii legii au fost la un pas să fie omorâţi, au scăpat cu fuga

Poliţiştii care au scăpat cu fuga ca să nu fie linşaţi. „Vreau să omor un poliţist, oricum mă duc la puşcărie, de ce m-aţi deranjat de la furat?“

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite