Copiii statului aşteaptă să fie adoptaţi. O data cu simplificarea procedurii adopţiilor care ar trebui să intre în vigoare de anul viitor, familiile adoptatoare speră să aducă mai repede în familie copilul mult dorit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit legii, un copil poate fi declarat adoptabil dacă timp de un an nu este căutat de nici o rudă, însă de multe ori familiile dau dovadă de neglijare şi îşi mai contactează din când în când copiii, fapt ce împiedică declararea lor drept adoptabili. În general, familiile adoptatoare caută copii cu vîrsta cuprinsă între 0-3 ani.

Procedura adopţiei începe cu depunerea cererii, verificarea dosarului şi a existenţei impedimentelor la adopţie, respectându-se întotdeauna principiul interesului superior al copilului, care poate fi declarat adoptabil doar după ce demersurile de reintegrare în familia biologică, eventual extinsă, au eşuat. Pentru a putea adopta un copil în România, familiile care nu pot avea un copil sau care îşi doresc să înfieze trebuie să se încarce cu multă răbdare. În cel mai fericit caz procedura de adopţie durează cel puţin un an de zile.

Dezamăgite de procedurile greoaie pe care trebuie să le parcurgă în vederea adopţiei unui copil, o parte dintre familiile care şi-ar dori unul din aceste suflete greu încercate de soartă se dezarmează şi chiar renunţă la această idee. Cel mai mare vis al unui copil lăsat de propria familie în grija statului, acela de a avea o familie normală, este sfărîmat de legile destul de încâlcite, care îngreunează procedurile de adopţie.

“Familiile nu trebuie să aibă nici un fel de teamă ci trebuie să aibă foarte multă răbdare. Copilul fiecărei familii va apărea iar legislaţia în vigoare te îndeamnă la determinare. Procedura la noi a durat un an şi jumătate însă şi dacă ar fi durat o lună tot ar fi fost mult. Ne-am dorit mult să aducem un copil în familia noastră. Timpul trece în defavoarea copiilor din cauza birocraţiei. Până se deschide procedura de adopţie durează foarte mult şi de aceea copiii mici nu pot fi adoptaţi. Până se întocmesc procedurile copii cresc” a declarat Camelia Voicu, care alături de soţul ei se bucură de un copil adoptat în Brăila.

În judetul Brăila, în anul trecut, s-a înregistrat o scădere a numarului de copii pentru care s-a admis încredintarea sau încuviintarea în vederea adopţiei, astfel de la 21 de cazuri, înregistrate in 2013, s-a ajuns la 9 cazuri, in 2014. În 2015, până în momentul de faţă s-au înregistrat 5 încuviinţări, alte 3 fiind deja pe rolul instanţei de judecată. O scădere a fost semnalată şi în cazul copiilor pentru care s-a admis încuviintarea adopţiilor interne, de la 18 cazuri – in 2013, la 15 cazuri în 2014 şi la 10 cazuri în 2015.

Chiar şi cu un număr de adopţii mic, Direcţia pentru Protecţia Copilului Brăila luptă pentru ca fraţii instituţionalizaţi să nu fie despărţiţi. „Luptăm să nu separăm fraţii. Sunt foarte puţine familii care doresc să adopte fraţi, responsabilitatea fiind dublă. În momentul în care decidem separarea lor întocmim un raport în care sunt aduse toate argumentele, iar separarea este jusificată de interesul fiecărui copil de a avea familie. Decât să îi ţin pe amândoi împreună fără familie mai bine îi separ iar aşa sunt şanse mai mari să fie adoptaţi. Totuşi îndrumăm familiile adoptatoare să ţină legătura cu celălalt frate” a declarat directorul general al DGASPC Brăila Simona Cimpoae.

Din nefericire rare sunt cazurile în care copiii mai mari de 8 ani sunt adoptaţi. „Şansele cele mai mari pentru adopţie le au copiii de vârstă mică care beneficiază de protecţie la asistent maternal profesionist. Dorinţa familiilor este de a adopta un copil de vârstă cât mai mică pentru a fi prezenţi în viaţa copilului în toate etapele de dezvoltare” a mai declarat directorul DGASPC Brăila, Simona Cimpoae.

Guvernul a aprobat, în luna septembrie, un proiect de lege prin care procedura de adopţie atât în cazul adopţiilor interne, cât şi al celor internaţionale se simplifică, iar persoanele care adoptă un copil vor putea beneficia de un concediu de acomodare de trei luni, plătit cu 3.300 lei lunar. Proiectul de lege propune o serie de dispoziţii procedurale care să permită finalizarea unei adopţii pentru toate cele trei etape - declararea adoptabilităţii, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviintarea adopţiei într-o perioadă mai scurtă de timp. Astfel, termenul de apel în instanţa judecătorească va fi redus de la 30 de zile la 10 zile, iar primul termen de judecată va fi in 15 zile de la înregistrarea cererii. In plus, pentru judecarea cererilor de încredintare în vederea adopţiei, nu va mai fi necesară citarea părtilor, fiind evitată o durată mare de timp pentru soluţionarea dosarelor.

Prin adoptarea acestui proiect sunt reglementate şi situaţiile în care părinţii biologici, legal citaţi de către instanţa judecătorească, refuză să se prezinte la două termene fixate de către instanţă, neprezentarea lor fiind apreciată drept refuz abuziv de a consimţi la adopţie, fapt ce va conduce la declararea copilului ca fiind adoptabil. Adopţia poate fi stabilită şi în cazul în care părinţii/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însa ulterior refuză să semneze declaraţiile care ar permite copilului să fie declarat adoptabil.

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite