Cinematograful „Central”, care are cea mai mare sală de spectacole din oraş, ar putea intra în administrarea Primăriei Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare sală de spectacole din municipiu, care în prezent mai este folosită doar sporadic, ar putea intra, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în administrarea Primăriei Brăila.

Este vorba despre sala cinematografului „Central”, care, dacă se va pune în practică un act normativ adoptat la sfârştiul lunii noiembrie de Guvernul Cioloş, la ini]iativa Ministrului Culturii, Corina Şuteu, ar trebui să treacă din patrimoniul Regiei de Filme RADEF în patrimoniul municipalităţii.

Ministrul Şuteu a promovat o nouă Lege a Cinematografiei, al cărui scop este revitalizarea producţiei şi difuzării pentru publicul din România a peliculelor autohtone. Printre alte prevederi, actul normativ susţinut de Ministrul Culturii se referă şi la repunerea în termen a Legii 303 din 2008, prin care s-a stipulat trecerea cinematografelor de la RADEF la autorităţile locale. Acea lege nu a fost aplicată la timp, iar termenul până la care transferul ar fi trebuit să aibă loc a expirat. Noul act normativ vine să acorde un nou termen pentru realizarea mutării cinematografelor în patrimoniul unităţilor administrativ teritoriale.

Deocamdată actul normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial, aşa că autorită]ile locale nu ştiu nimic oficial. Conducerea Primăriei afirmă, însă, că este mai mult decât interesată să preia în administrare cinema „Central”. „Am avea cea mai mare sală de spectacole din oraş„, spune primarul Marian Dragomir.

Actul normativ elaborat de Ministerul Culturii prevede faptul că sălile de cinema trebuie să îşi menţină obligatoriu în profilul de activitate proiecţiile cinematografice, atfel încât să ruleze cel puţin un film pe săptămână.

Citiţi şi


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite