Cei mai buni elevi şi profesori brăileni, premiaţi de autorităţile locale. Valorea totală a premiilor acordate se ridică la circa 300.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO adevarul.ro
FOTO adevarul.ro

Aproximativ 200 de elevi brăileni, premianţi la olimpiade şi diferite alte concursuri teoretice sau sportive, precum şi profesorii care i-au pregătit, au fost recompensaţi de administraţia locală, în cadrul unui eveniment găzduit de sala mare a teatrului “Maria Filotti”, în seara zilei de marţi, 6 decembrie.

Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean au oferit premii în bani, flori şi diplome de excelenţă elevilor şi profesorilor. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la peste 300.000 lei. Elevii care au câştigat un premiu la internaţională au primit între 4.800 lei şi 9.600 lei, iar cei care au câştigat un premiu I, II sau III la naţională au primit între 800 lei şi 2.400 lei.

Pentru performanţa obţinută la olimpiadele internaţionale desfăşurate în anul şcolar precedent au fost premiaţi 10 elevi. Despina Elefteraki, Şcoala “Mihu Dragomir”, a câştigat premiul III la Neogreacă, Andrei Radu, Colegiul “N. Bălcescu”, a obţinut medalia de aur la Astronomie, Alex Tatomir, “Bălcescu”, a cucerit bronzul la Informatică, Adelina Postolea, Şcoala Şuţeşti, a luat o menţiune specială la Limba Rromani, iar Ana-Maria Ţăranu, Colegiul “Murgoci”, a obţinut un premiu special la Limba şi literatura română.

La aceste premii se adaugă alte cinci distincţii obţinute de elevii de la Liceul cu Program Sportiv la competiţiile internaţionale de atletism. La Jocurile Balcanice de juniori, Adelina Sandu a ocupat locul II, Iulia Banaga a câştigat două locuri III şi Alexandru Iconaru tot două locuri III. Iulia Banaga a reuşit să ajungă în semifinala Campionatului Mondial de juniori şi a obţinut şi un loc VI la Europenele de juniori.

Pe lângă premiile la internaţionale, alte 108 de distincţii au fost oferite elevilor şi profesorilor care au obţinut rezultate remarcabile la olimpiadele naţionale.

Cititi si


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite