Topul magazinelor şi pieţelor cu produse ieftine din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul de Seară Brăila oferă, în exclusivitate, cititorilor săi, harta celor mai bune preţuri la produsele alimentare. Bine de ştiut: preţurile la produsele alimentare de bază diferă de la o zonă la alta şi de la un magazin la altul, în funcţie de locul în care se află comercianţii.

De departe, cea mai ieftină piaţă pentru produsele alimentare de bază este Piaţa Halelor. Nicăieri în muncipiu nu se găsesc produse, în special carne şi preparate din carne, la preţurile de aici.

Mai mult decât atât, aici este locul unde a început să se practice sistemul de reduceri, prin scăderea preţului în weekend, patronii eficientizând, astfel, profiturile, nu prin creşteri artificiale ale adaosului, ci prin creşterea vânzărilor.

Carnea, mai ieftină

"Cumpăr numai din Piaţa Halelor pentru că aici diversitatea este mult mai mare decât în celelalte pieţe. Locuiesc în zona Bariera Călăraşilor, dar prefer să vin aici pentru că preţurile sunt mult mai bune", ne-a declarat Ioana Sandu, aflată la cumpărături.

De altfel, preţurile afişate într-o zi normal, sunt fără concurenţă: pulpa de porc cu os -12 lei, fără os - 12,5-12,9 lei, cotletul de porc - 12,9-13,5 lei şi ceafa de porc, în funcţie de mărime, între 13,00 şi 14,5 lei.
Carnea de mânzat rămâne destul de scumpă, la 19,00-20,00 lei.

Ouăle mărimea M sunt 38-40 bani bucata, iar laptele proaspăt de la producător - 2,00-2,5 lei litrul.
"Nu are sens să stăm cu marfa bună în galantar. Preferăm să scădem puţin la preţ dar să vindem carnea cât este proaspătă, cât arată frumos", ne-a declarat Mariana Constantin, vânzătoare la un magazin de carne din Piaţa Halelor.

"Zilnic controlăm calitatea tuturor produselor care sunt vândute în galantarele din această piaţă. Fiind vorba de principala piaţă agroalimentară a municpiului, supraveghem îndeaproape calitatea mărfurilor pentru a preveni orice posibilitate de îmbolnăvire a cetăţenilor", ne-a declarat, în timp ce efectua controlul asupra unor mostre de carne, Liliana Nicoleta Stefanu, de la Circumscripţia Sanitar Veterinară din zona Pieţei Mari.

În ordine crescătoare, atât la carne, ouă şi lactate, urmează Piaţa Săracă, în general, aici preţurile la aceste produse sunt fie sensibil apropiate fie cu până la cinci procente mai mari.

Cea mai scumpă piaţă rămâne Concordia unde preţurile la carne şi produse din carne sunt cu până la 10-15 procente mai mari. La fel laptele proaspăt este aici 2,5-3,00 lei litrul.

Supermarket-urile şi Hypermarket-urile vând la preţuri mult mai mari, dar au promoţii la orele serii în special după ora 19.00.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite