Premii de 7.000 de lei la Festivalul Şahului Brăilean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii şahului se pregătesc asiduu pentru turneul internaţional Festivalul Şahului Brăilean, Ediţia XI-a, care se va desfăşura în perioada 25-28 august la Liceul "Nicolae Iorga".

Premiile însumează 7.000 de lei, iar evenimentul este organizat de Clubul de şah "Orizont 64" Brăila, în parteneriat cu IŞJ şi Liceul "Nicolae Iorga".
Dată fiind activitatea clubului, dar şi rezultatele obţinute de către micii şahişti - turneul de adresează copiilor şi juniorilor până la 15 ani -, se întrevăd de pe acum câştigătorii. Victor Mocanu, 14 ani, şi Gabriel Voicu, 13 ani, tocmai s-au întors de la un alt turneu, Cupa de Vară Bicaz, unde au ocupat locuri fruntaşe.
"Sper ca la ediţia din acest an a Festivalului Şahului Brăilean, care a intrat în al doilea deceniu şi care va avea un caracter internaţional, unul dintre cei doi talentaţi juniori să obţină Marele Premiu", a precizat vicepreşedintele clubului şi instructor al juniorilor.
Câştigători la Bicaz
Pe 14 august, s-a încheiat Cupa de Vară Bicaz, la care au participat 71 de şahişti din România şi Moldova. Au fost prezenţi marele maestru Vasile Sănduleac şi maestrul FIDE Sten Podgurski, ambii din Moldova de peste Prut.
Clubul "Orizont 64" Brăila a trimis doi reprezentanţi, Victor Mocanu şi Gabriel Voicu, care s-au întors cu premii şi medalii. Victor, care este vicecampion al Brăilei la seniori, a ocupat Locul I la categoria 14 ani, urmat de Gabriel Voicu, 13 ani, ocupantul Locului II.
Surpriza a venit în runda a II-a, când maestrul Sănduleac nu a putut să obţină mai mult de o remiză în faţa juniorului brăilean Victor Mocanu, instruit de Ionel Balcan.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite