Pregătiri pentru schimbarea tractoarelor vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricultorii brăileni îşi pregătesc, deja, documentele pentru schimbarea utilajelor vechi cu unele ultramoderne. De altfel, startul se dă pe 12 septembrie, iar până pe 10 noiembrie, tractoarele vehi pot fi date în schimbul unora noi, în cadrul Rabla.

„E foarte bună ideea asta, eu am un tractor luat în urmă cu vreo 15 ani şi care s-a şi stricat de vreo doi ani, reparaţia pentru el costă foarte mult şi nici nu găsesc piesele care îmi trebuie, îl ţin în bătătură degeaba", a declarat Ionică Staicu.

Noul program Rabla are ca scop atât ajutorarea agricultorilor prin achiziţionarea utilajelor noi, cât şi diminuarea efectelor nocive pe care le au vechile utilaje asupra mediului, cum ar fi: diminuarea efectelor poluării aerului, efectule nocive asupra sănătăţii, diminuarea emisiilor de gaze de eşapament de la tractoarele şi maşinile agricole autopropulaste. „Şi eu vreau să schimb nişte utilaje, deja îmi fac dosarul", ne-a spus Mihai D., agricultor din judeţ.

PENTRU PROPRIETARI

În cadrul acestui nou program se pot înscrie producătorii agricoli care deţin în proprietatea lor tractoare sau maşini agricole uzate, dar care sunt înregistrate pe numele lor. Tot în acest program se pot înscrie şi persoanele juridice de naţionalitate română care deţin în proprietate astfel de vehicule, înmatriculate pe numele lor sau pe numele unor unităţi administrativ teritoriale, instituţii de învăţământ, instituţii publice, operatori economici, organizaţii neguvernamentale şi unităţi aparţinând cultelor recunoscute în România.

Maximul cuantumului primei de casare este de 17.000 lei, dar fără ca acesta să depăşească 40 la sută din preţul achiziţiei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite