Primarul a interzis şlapii şi pantalonii scurţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această vară, temperaturile extrem de ridicate le-au dat mari bătăi de cap multor brăileni care, pentru a face faţă caniculei, au ieşit pe stradă în ţinute care mai de care mai sumare. Mulţi nu au ţinut cont de vestimentaţie nici măcar când au avut treabă în instituţiile publice

Din acest motiv, şefii celor două instituţii au postat la intrare anunţuri prin care atrag atenţia contribuabililor să aibă o ţinută decentă.

Întrebat ce înseamnă „ţinută decentă", primarul a punctat. "Pot să vă spun ce nu înseamnă ţinută decentă: nu înseamnă în chiloţi, în maieu şi în şlapi", a subliniat Aurel Simionescu, a cărui directivă a reuşit să îşi scoată din pepeni pe unii dintre adepţii vestimentaţiilor uşoare.

"Mă îmbrac cum vreau și cu ce am, nu cum vor, că eu nu am banii lor. Cum să nu mă lase cu papuci și cu pantaloni scurți?", ne-a spus Ionica Dănilă (32 de ani).
Cele mai mari probleme în aplicarea regulamentului le au poliţiştii locali aflaţi la intrările în Palat. Ei sunt nevoiţi să le explice cetăţenilor ce înseamnă ţinută decentă.

"Domnii au aşa nişte costumaţii mult prea sumare şi când sunt opriţi la poartă reclamă că de fapt hainele lor au costat de trei ori mai mult decât costumul gardianului public", a adăugat primarul Simionescu.
Fustele scurte sau bluzele decoltate au trecut însă „testul" la Primărie. "Nu am avut probleme de acest gen cu femeile. Ele, chiar dacă vin cu o fustiţă, că-i mai lungă, că-i mai scurtă, nu au fost probleme", a conchis edilul.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite