Podul de la Brăilița, reabilitat din mers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările au început în momentul în care s-au ivit probleme la structura de rezistenţă a podului şi s-a constatat că şina de tramvai este mâncată de rugină. La începutul secolului al XX-lea, podul de la Brăilița era singura legătură între cartier și restul orașului, iar pe aici treceau, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tancurile.

Municipiul Brăila este străbătut de o rețea de artere de circulație, construită în sistem radial concentric traversat de mai multe artere conectate la extremitățile localității. Podul de la Brăiliţa datează de atunci.
Reabilitare podului se face din fonduri europene și are ca scop îmbunătățirea traficului în zonă și modernizarea rețelei de trafic. O astfel de lucrare era obligatorie. Şinele de tramvai sunt vechi de 25 de ani și schimbarea lor era imperios necesară.
Brăilenii care locuiesc în acestă zonă susțin că nu numai liniile de tramvai sunt o problemă, ci și structura de rezistență a podului metalic este grav afectată și ar trebui efectuate lucrări de refacere a acesteia.
ÎNTÂRZIERE DE UN AN
„Eu stau pe lângă Jandarmerie și trec pe acolo zilnic în drumul meu spre muncă și credeți-mă pe cuvânt că structura podului este afectată și este și logic: podul ăsta era aici pe vremea războiul vă dați seama că fundația nu mai este la fel de rezistentă", ne-a declarat Ionuț Cristea.
Primarul recunoaște că au ajuns și la urechile lui astfel de vorbe, dar că specialiștii care se ocupă de lucrare spun că nu există nicio astfel de problemă.
Am auzit și eu așa ceva, dar cei care se ocupă de pod au spus că momentan nu au dat peste astfel de probleme, noi vrem ca în 11 luni se finalizăm lucrările la pod", ne-a spus primarul Aurel Simionescu.

Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a „Adevărul" (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite