Afacerile cu fier vechi, în colimatorul poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fierul vechi încă aduce venituri substanţiale. FOTO: ADEVĂRUL
Fierul vechi încă aduce venituri substanţiale. FOTO: ADEVĂRUL

În ziua de 10 aprilie a.c., la orele 11:00, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Bordei Verde şi Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei, au oprit în trafic autoutilitara condusă de G.C., din satul Pogonele, comuna Ţinteşti, judeţul Buzău, care transporta cantitatea de 180 kg deşeuri feroase, fără a deţine actele prevăzute de lege.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, cu amendă de 1.000 de lei, conform Legii 12/1990 (republicată), şi au fost ridicate în vederea confiscării deşeurile feroase, care au fost predate unei societăţi comerciale de profil, în vederea valorificării.

În aceeaşi zi, la orele 19:00, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Comunale Racoviţa şi Şuţeşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza comunei Gradiştea, au oprit în trafic autoutilitara condusă de M.C. (22 de ani), din satul Lieşti, comuna Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, care transporta cantitatea de 312 kg deşeuri feroase, fără a avea documente de provenienţă.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 de lei şi i-a fost confiscată marfa, conform Legii 12/1990 (republicată).

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite