A sunat la 112 să reclame un scandalagiu, iar pentru că oamenii legii au întârziat şi-a făcut dreptate singur. Acum e condamnat pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brăileanul Paul Chiţoiu a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, cu executare, după ce a înjunghiat un vecin scandalagiu. Agasat de gălăgia pe care o făcea acesta, autorul tentativei de omor a apelat numărul de urgenţe 112, înainte să-şi facă singur dreptate: “Dacă nu-l liniştiţi dumneavoastră, îl liniştesc eu”, iar pentru că oamenii legii au întârziat să apară chiar a trecut la fapte.

Incidentul s-a petrecut în septembrie 2014, iar prima instanţă l-a condamnat pe Chiţoiu la 4 ani de închisoare, însă Curtea de Apel Galaţi i-a redus pedeapsa cu câteva luni. În plus, inculpatul trebuie să-i plătească victimei 5.000 de lei daune morale şi 4.589 lei despăgubiri civile. Sentinţa este definitivă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 11 spre 12 septembrie 2014, în jurul orei 23.00, brăileanul Cristian Fătu, chiriaş al unui imobil de stat, de pe strada Fortificaţiei din municipiul Brăila, a început să facă scandal înjurându-şi şi ameninţându-şi vecinii. Aflat în stare de ebrietate, acesta părea hotărât să demonstreze că „este şmecher”.

În scurt timp, Fătu a intrat în confict cu doi vecini, care au solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie. Scandalagiul a fost dus, astfel, la sediul Poliţiei Municipiului Brăila şi sancţionat contravenţional. Fără niciun efect, însă. Întors acasă, era şi mai înverşunat.

“Persoana vătămată Fătu Cristian a început din nou să ţipe şi să-şi insulte vecinii, pe care-i acuza că l-au reclamat la poliţie şi a fost amendat. Aflat la fereastra etajului, inculpatul Chiţoiu Adrian Paul i-a cerut să înceteze cu ţipetele, spunându-i că va coborî şi o va lovi”, a precizat în rechizitoriu procurorul de caz.

După aproximativ o oră de la primul apel, în jurul orei 23:55, locatarii de pe strada Fortificaţiei au apelat iarăşi numărul pentru urgenţe 112, anunţând că Fătu este implicat de data aceasta într-un conflict cu Paul Chiţoiu. La 23:57, sătul de scandal, Chiţoiu a sunat şi el la poliţie: “Dacă nu-l liniştiţi dumneavoastră, îl liniştesc eu cu parul!”.

"Coboară, dacă ai curaj!"

Aflat în stare de ebrietate, Cristian Fătu a continuat să ţipe şi să înjure şi i-a spus lui Chiţoiu să coboare în curtea imobilului, dacă are curaj. Potrivit anchetatorilor, în acel moment, inculpatul a mers în bucătărie, a luat un “obiect tăietor” şi s-a dus direct la scandalagiu şi l-a lovit în zona gâtului, după care s-a întors în casă.

Plin de sânge, Fătu a fugit către sediul Poliţiei Rutiere, aflat în vecinătate, ca să ceară ajutor. A fost preluat de o ambulaţă şi transportat la spital, unde a stat internat o săptămână. Acesta a suferit o plagă tăiată lungă de 20 de centimetri, în zona gâtului, “cu secţionarea muşchiului sternocleidomastoidian”.

Audiat imediat după incident, Adrian Paul Chiţoiu a declarat că ar fi luat de pe jos, din curte, un fragment de cărămidă sau de tencuială şi că l-a aruncat în direcţia vecinului scandalagiu, lovindu-l în gât. El a negat că l-ar fi lovit pe Fătu cu un obiect tăietor, aşa cum au stabilit anchetatorii.       

La scurt timp după săvârşirea faptei, autorul tentativei de omor s-a sustras de la cercetări. Pe 16 iunie 2015, Tribunalul Brăila a emis pe numele fugarului mandat de arestare preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind prins şi încarcerat în ziua de 11 februarie 2016. Procedura judiciară şi-a urmat cursul, culminând cu sentinţa emisă zilele trecute de Curtea de Apel Galaţi.

Cititi si

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite