A bătut doi poliţişti şi i-a ameninţat cu moartea, dar judecătorii l-au lăsat liber deoarece „nu prezintă pericol public”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Este cazul unui brăilean în vârstă de 50 de ani, care a fost reţinut sâmbătă pentru ultraj, după ce a bătut doi poliţişti, dar a fost eliberat duminică după ce magistraţii de la Judecătoria Brăila au stabilit că este suficient să-l pună pe agresor sub control judiciar.

Un incident violent petrecut în weekend la Brăila atrage atenţia asupra faptului că agresiunea asupra unui om al legii pare să se banalizeze din punctul de vedere al Justiţiei. Cazul este relativ simplu. Sâmbătă, mai mulţi locuitori din cartierul brăilean Chercea au sunat la Poliţie pentru a sesiza că la o casă de pe strada Victor Vâlcovici este petrecere mare, cu muzica dată la maximum şi cu chiote, care se aud deranjant pe o rază foarte mare.

Conform procedurilor normale, la faţa locului a fost trimis un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, care i-a rugat pe petrecăreţi să dea muzica mai încet şi să se potolească. Cei doi poliţişti s-au pomenit însă înjuraţi de proprietarul locuinţei, un individ în vârstă de 32 de ani, care a şi încercat să-i lovească, motiv pentru care a fost încătuşat.

În tot acest timp, rudele celui reţinut făceau un scandal teribil, iar unul dintre ei, un bărbat de 50 de ani, pe nume Adrian Bunea, a tăbărât asupra poliţiştilor, pe care i-a lovit cu pumnii şi cu picioarele, doborându-i la pământ. Unuia dintre poliţişti i-a şi furat dispozitivul de comunicaţii speciale, care n-a mai fost recuperat nici în prezent.

În urma apelului la dispecerat, la faţa locului au ajuns imediat şi alte echipaje de Poliţie, care au reuşit să-l încătuşeze pe Adrian Bunea, pe numele căruia a fost întocmit un dosar penal pentru lovire, ultraj, ameninţare şi tulburarea liniştii publice. Potrivit martorilor, individul ar fi spus, în clipa în care a fost reţinut, că „lucrurile nu vor rămâne aşa” şi că le va „rupe capul gaborilor”. De altfel, brăileanul este cunoscut ca fiind un personaj predispus la scandal, pe numele lui figurând în ultimii ani mai multe sancţiuni pentru tulburarea liniştii publice.

Ca urmare a acţiunilor violente (poliţiştii bătuţi au fost duşi la Urgenţe dat fiind că aveau mai multe răni care sângerau la nivelul capului) şi a ameninţărilor la adresa oamenilor legii, agresorul a fost dus duminică în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă.

Spre susprinderea tuturor, însă, magistraţii de la Judecătoria Brăila au decis ca Adrian Bunea să fie cercetat în libertate, fiind dispusă doar măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Decizia blândă a atras şi atenţia Sindicatului Poliţiştilor, repreazentanţii căruia şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la îngăduinţa cu care sunt sancţionate de Justiţie, în ultima vreme, infracţiunile de ultraj.
 

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite