Brăila: Vasile Ioan Zbarcea slujeşte la catedră de 40 de ani
0
Prieten al marelui scriitor brăilean Fănuş Neagu, pe care aproape că-l venerează, profesorul şi criticul Vasile Ioan Zbarcea este devotat profesiei până la sacrificiu. Credincios, cinstit, exigent cu elevii, dascălul deţine peste 300 de cărţi cu autograf şi o colecţie impresionantă de publicaţii vechi, valoroase.
Profil
Născut: 14 aprilie 1946, Brăila
Studii: Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj
Ocupaţia: profesor de limba şi literatura română
Familie: divorţat, doi copii
Cunoscut drept unul dintre cei mai vrednici şi mai exigenţi profesori de limba română din Brăila, Vasile Ioan Zbarcea este, de departe, cel mai respectat dascăl din urbe.
Temut de elevii leneşi, apreciat de cei sârguincioşi, profesorul de la Grupul Şcolar “C-tin Brâncoveanu” are o activitate neîntreruptă la catedră de 40 de ani. Are casa plină de icoane şi portrete ce-l înfăţişează pe marele scriitor Fănuş Neagu.
“Trece clasa numai cine ştie carte”
Vasile Zbarcea are următorul crez professional: “Profesorul nu trebuie să fie îngăduitor cu elevul care, nestându-i mintea la carte, nu catadicseşte s-o deschidă măcar o dată”. Totodată, are o deviză clară: “Trece clasa numai cine ştie carte”.
Absolvent al Liceului “Nicolae Bălcescu” – pe vremea când era “mica universitate a Brăilei” -, Vasile Zbarcea a urmat cursurile Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj, “Heidelbergul românesc”.
A terminat facultatea cu media generală 9,20, din 1969 fiind profesor de limba română la Brăila. “Profesor evidenţiat” în 1987, Zbarcea a primit “Diploma Gheorghe Lazăr” clasa a II-a în 2007 şi a fost director adjunct al liceului. A jurizat nenumărate concursuri literare şi a prezentat publicului zeci de cărţi.
“Privesc cu jind peste umăr şi cu recunoştinţă trainică îi înconjor pe cei care, răbdători, mi-au sfinţit viaţa cu lumina cărţii. Mi se năzare că stihia lor mă dezmiardă continuu”, ni s-a confesat dascălul.
Vasile Zbarcea păstrează cu sfinţenie icoanele familiei, dar şi fotografiile şi cărţile cu autograf primite de la Fănuş Neagu. Undeva, în bibliotecă, păstrează mănuşile de box ale lui Simion Cuţov, campionul.
“M-am dat în vânt după sport, deşi nu am practicat, pe vremea când sporturile erau arte. Acum, când sunt industrie, nici nu vreau s-aud de sport”, ne-a spus profesorul.
“Am ajuns profesor datorită părinţilor”
Vasile Zbarcea se mândreşte că “i-au călcat pe urme” cinci foşti elevi, care au urmat Literele.
“Am ajuns profesor datorită părinţilor care, când mă lăsam pe tânjală sau săream peste cal, îmi atrăgeau atenţia că la fel de nenorocit ca un orb este omul fără carte şi fără bun simţ”, ne-a spus Zbarcea.
De la Corneliu Negulescu, “tovarăş de joacă şi de şcoală”, a primit “sămânţa poftei pentru lectură”. Despre profesorul Ştefan Mircescu, căreia i se spunea “Burghezul”, cel care “socotea morala totuna cu Sfânta Scriptură”, Vasile Zbarcea ar povesti întruna, la fel despre marele său prieten, Fănuş Neagu.
Din 1964 încoace, a publicat sute de articole de istorie şi critică literară, recenzii, cronici sportive, interviuri. A fost, totodată, redactor la câteva publicaţii şi a prefaţat zeci de cărţi. Profesorul Vasile Zbarcea a publicat cartea “Fănuş Neagu – voievod al limbii româneşti”, vol. I, precum şi monografia Grupului Şcolar “C-tin Brâncoveanu”.
Ce-i place:
Re(citesc) în neştire din opera lui Fănuş Neagu, fiindcă verbul voievodului limbii româneşti aprinde în suflet lumină de fulger. Din când în când, cânt la vioară, deoarece ca şi pagina scrisă, portativul fereşte omul de viruşii disoluţiei frumosului. Ca să stea în rând cu săracii putred de bogaţi, care sunt numai cei cu frică de Dumnezeu, chiar dacă nu întodeauna stăpânesc ispitele, rar lipsesc de la Sf. Liturghie. Şi pentru că, după 60 de ani, singura certitudine a omului este aceea că nu mai are viitor, îmi prieşte să mă plimb nestingherit în cuprinsul aducerilor-aminte.
Ce nu-i place:
Nu simpatizez defel netoţii care se dau culţi, primitivii cu ifose şi, mai cu seamă, ignobilii care, mistuiţi de ambiţia de-a ajunge pe culmi pe care n-au ce căuta, când nu se ploconesc, se gudură, pupă picioare în văzul lumii, ţes intrigi cu migală, stau la pândă, lovesc pe la spate când nu te-aştepţi şi cărora, după ce şi-au văzut visul cu ochii, nu le ajungi la nas nici cu prăjina.
Întrebări şi răspunsuri:
- Aveţi dezamăgiri după 40 de ani de activitate neîntreruptă la catedră?
- Cel puţin înverşunarea, de la an la an tot mai colerică, a elevilor faţă de lectură, care în traista datoriilor lor şcolare este piatră de moară nu altceva şi, pe urmă, atitudinea lor faţă de actul învăţării. Aşa că, în general, expresia lor este hemoragie de cuvinte atât de goală de logică şi atât de scăpată controlului gramaticii, încât de multe ori ai impresia că vorbesc o limbă neştiută profesorului. Am curajul să merg mai departe spunând că, în miezul răului, se află acceptul incalificabil al unor profesori care dau dezlegare la nepăsare.
- De ce se spune că sunteţi om dificil şi exigent?
- Sunt incomod doar celor care se-mpiedică de mine, chit că le fac loc să treacă şi-atunci mi-aduc aminte că am dreptul să-i dispreţuiesc cu vorba, ori tăcând chitic, să-i compătimesc cu privirea care, dacă frige, spune mai mult decât cuvintele. Nu mă au la suflet elevii – şi nu tăgăduiesc că-s puţini – care, respingând adevărurile mele incomode şi admiţând adevărurile convenabile ale altora, nu înţeleg că măsura precisă a libertăţii omului este numai învăţătura de carte şi că soarele răsare, de fapt, numai pentru cei care se scoală cu noaptea-n cap, adică pentru vrednici.
Se încarcă comentariile...
