Vremea se menţine căldă şi săptămâna viitoare/Mercurul din termometre va ajunge până la 22 de grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima zi din acest week-end se anunţă a fi numai bună pentru un grătar în aer liber. Vremea frumoasă se va menţine şi săptămâna viitoare când sunt prognozate maxime de până la 22 de grade Celsius.

Mâine, brăilenii se vor putea bucura de soare şi temperaturi ce vor ajunge până la 19-20 de grade Celsius chiar dacă dimineaţa vor apărea pe cer şi câţiva nori. Noaptea termometrele nu vor coborî mai jos de 10 grade.


Săptămână fără precipitaţii
Vremea călduroasă se va menţine şi în perioada 26-30 aprilie când sunt prognozate maxime de până la 22 de grade Celsius.

Cei care speră la câteva picături de ploaie vor fi nevoiţi să mai aştepte pentru că în perioada imediat următoare, precipitaţiile nu fac parte din prognoza meteo anunţată până în prezent. Cerul va fi senin, iar vântul nu va sufla cu putere.


Totuşi, este posibil, ca în cursul dimineţilor, pe cer să apară câţiva nori, iar termometrele să arate puţin peste zece grade Celsius.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite