Vocea Brăilei: Despre jurnalişti, numai de rău!

Nicoleta Butnaru

Dat fiind că la precedentul articol din seria „Vocea Brăilei" am primit numai comentarii „de bine", adică înjurături ordinare, comentarii de mahala şi alte „drăgălăşenii", deşi scriam despre o problemă care viza interesul public, de astă dată, o să risc şi o să scriu despre jurnalişti, pardon, despre mine!

Sincer, singurul subiect demn de un comentariu de presă pare a fi, la această dată, modul în care a fost gestionat conflictul mai mult sau mai puţin declarat dintre administraţia publică locală şi ceilalţi politicieni sau presupuşi politicieni, privind linia de credit pe care primarul Aurel Simionescu ar fi vrut s-o deschidă pentru finalizarea drumurilor din oraş, răscolite şi răsrăscolite.
Recunosc că, de vreo zece ori, eu însumi am pomenit numele edilului şef, când am dat la propriu în gropi cu maşina, poate şi la figurat, în accepţiunea unor critici abonaţi ai jurnalistului din mine şi nu numai.
Numai că jurnalistul din mine şi-a revizuit atitudinea şi încearcă acum să observe, ca un şofer obişnuit, cine-i de vină în Dosarul „Drumurile pline de gropi din Brăila". Pentru că aşa-i la români: trebuie să găsim un vinovat!
În goana generală de a accesa fonduri structurale, administraţia publică a demarat toate proiectele de reabilitare a drumurilor în acelaşi timp. Rezultatul: banii s-au terminat, i-a păpat Tancrad şi nu numai, iar Brăila a rămas un imens şantier.
Ca om am înjurat administraţia ori de câte ori am dat în gropi, iar ca jurnalist...Să vedem ce am făcut! Am semnalat în mai multe rânduri faptul că Brăila este o imensă groapă, graţie atitudinii stăpânilor acestui oraş care n-au prevăzut faptul că vor ajunge în criză de încredere în momentul în care votantul va rupe maşina în groapa de pe Dorobanţi, în acelea de pe Călăraşilor, Tineretului, Franceză....Şi tot aşa. Nici măcar Bucureştiul nu ne întrece la gropi.
Şi ce dacă, ar spune conducătorii acestui oraş care parcă nu circulă pe drumurile din Brăila, ci pe sus, pe deasupra coşurilor de fum din acest oraş de-a dreptul „sătesc".
Şi ce-am mai făcut?! Am vrut să dau publicităţii un articol despre prejudiciul constatat de Curtea de Conturi la Primărie, aşa cum au făcut jurnaliştii respectabili in acest oraş, însă, fără opinia primarului, care era direct vizat de raportul Curţii de Conturi, un astfel de articol nu era posibil. Or, în acel moment, primarul trecea prin nişte momente personale dificile. Prin urmare, i-am zis jurnalistului din mine să mai aştepte.
A urmat momentul „ţ", când Sergiu Diacomatu - hai, că-l ştiţi din alte publicaţii mai bine decât mine! - i-a pus primarului pe masă cele 23.000 de semnături ale brăilenilor care se opun deschiderii liniei de credit pentru finalizarea drumurilor.
A fost o ştire pe care jurnalistul din mine a tratat-o ca pe un fapt, a consemnat-o şi a semnat-o. Indiferent de substratul acelui gest, faptul era o ştire. Atâta vreme cât primarului i se cere demisia, cu argumente, în cadrul unei şedinţe CLM, avem de-a face cu o ştire. Eu aşa cred.
Subiectul era şi este e interes public, chiar dacă unii l-au transformat în editorial „de maximă importanţă", chiar dacă alţii l-au tratat cu „nu ştiu de-astea" fiindcă aşa dicta politica editorială a trustului din care fac parte. O ştire şi atât. Şi iată că zic: ferice de aceia care nu pun disperare în condei, care nu se ascund sub anonimat şi pot face diferenţa între o ştire şi siguranţa salariului lor, între linia impusă de editori şi faptul care afectează direct cetăţeanul acestui oraş. Ferice de mine!