Vocea Brăilei: Actul de justiţie, în pericol
0Unui magistrat din Brăila îi revin peste o mie de dosare, ceea ce înseamnă că, zilnic, în şedinţa de judecată, sunt dezbătute peste o sută de litigii civile, penale, comerciale...
Judecătorii se plâng că au atât de multe dosare întcât ajung să dea termene de judecată într-un proces şi la şase luni distanţă, adică în septembrie pentru februarie, în aprilie pentru decembrie şi tot aşa.
Nici măcar dosarele penale, cu victime, nu mai pot fi judecate cu celeritate. Explicaţia e simplă: organigrama nu e completă, n-a fost niciodată, iar în ultimii doi ani parcă a dat ceva şi-n magistraţi: pleacă pe capete. Care în concediu pentru creşterea copilului, care se îmbolnăveşte, care la pensie, care pleacă pur şi simplu.
Mai rar se întâmplă să plece un judecător fiindcă este conştient că actul de justiţie e în suferinţă şi, şi mai rar, se întâmplă ca acel judecător să şi dea glas nemulţumirii sale. A fost cândva, prin 2009, la Brăila, un judecător care a spus lucrurilor pe nume, că nici justiţia nu e ceea ce se vrea a fi, şi a plecat.
Cazul lui Florin Niţă a ţinut ceva vreme primele pagini ale ziarelor şi apoi s-a sfârşit. Acum, ceea ce se întîmplă în justiţia locală - puzderie de dosare, cauze amânate şi răsamânate, criză materială şi de personal - se întâmplă pe faţă. Şi cu toate acestea, acolo sus, la Capitală, nu adie niciun vânt de schimbare, de revigorare.
E doar tăcere atunci când vine vorba despre banii pe care judecătorii trebuie să îi scoată din buzunar pentru a xeroxa dosarele cu fapte computate, e tăcere când vine vorba despre miliardele de lei pe care avocaţii le au de recuperat drept onorarii pentru oficii. Ce apărare poate avea un infractor de drept comun de la un avocat din oficiu care nu şi-a văzut banii de mai bine de trei luni de la Statul român?!
Dar, nu-i plângem noi pe purtătorii de robe. Nu-i plângem nici pe funcţionarii ăia mici care n-au ştiut să facă averi, ci credite şi s-au trezit peste noapte cu salarii de lehuze.
Nu-i plângem nici pe marinarii care sunt nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a-şi vopsi vapoarele cu care defilează la ziua Marinei, nici pe acei poliţişti care sunt călcaţi de beitadele în misiune, nici pe gunoierii care pentru ruşinea de-a da cu mătura pe domeniul public primesc salarii de câte 500 de lei.