Vinovaţii din umbra ciocanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deunăzi, violatorul unui copil a fost condamnat la 16 ani de închisoare. Tare pedeapsă. Numai că individul a siluit un copil de 10 ani, care-i adusese de mâncare, deşi se afla cu ciocanul judecătorilor deasupra capului, fiind în perioada de liberare condiţionată, pentru bună purtare (sic!) după ce omorâse o babă şi-i furase plapuma şi şorţurile.

Ilie Maier va trăi, aşadar, încă ani mulţi de acum încolo pe banii fraierilor care încă mai muncesc în ţara asta, încă se trezesc dimineaţa şi aleargă să prindă tramvaiul spre fabrica de confecţii. Vreo 10 lei costă, pe zi, numai hrana lui Maier. Cine e dispus să-i dea?!


Ceea ce este cu adevărat strigător la cer este faptul că acest ins irecuperabil a beneficiat de clemenţa judecătorilor după crima comisă. Omul şi-a bătuit joc de o bătrână, a omorât-o în chinuri groaznice, a ajuns la puşcărie şi, în loc să fie trimis la muncă silnică pe viaţă, într-un penitenciar de maximă siguranţă din ţară, după doi, trei ani de carceră, a fost pus în libertate. Pentru „bună purtare". Adică? Adică Maier a fost băiat cuminte în puşcărie, a bătut pingele, a cusut pantaloni, a mâncat tot din farfurie şi n-a scuipat în vizetă.


Culmea, cei care au decis că Maier merită să fie liber sunt judecătorii. Aceeaşi oameni ai legii care, în momentul în care bestia a ajuns din nou în faţa lor, după ce l-a violat pe copilul patronilor la care muncea, au dat sentinţa: 16 ani, plus coada de 1500 de zile. Şi atât! Ce se va întâmpla, acum, dacă Maier va fi iarăşi băiat de treabă?!


Cine răspunde că individul ăsta a nenorocit un copil în perioada de graţie?! Nimeni. Grav nu este că Maier mănâncă pe banii contribuabilului timp de 16 ani de acum încolo, ci faptul că, aşa cum e el, mai sunt cel puţin 20 de indivizi în Brăila. Indivizi puşi în libertate pentru bună purtare care sunt căutaţi de „n" ori de poliţişti, culmea, tot pe banii contribuabilului.


Săgeţile interlopilor cunosc cel mai bine „blândeţea" ciocanului judecătorilor, mai ales că aceştia n-au comis fapte dintre cele mai grave, ci doar golănii, încăierări ce sunt catalogate frecvent drept „fără pericol public". N-am văzut niciun judecător care să răspundă pentru că a dat unui infractor libertatea de a recidiva.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite