Victor Stratu are două brevete de invenţie în stomatologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stomatologul Victor Stratu
Stomatologul Victor Stratu

A absolvit facultatea în 1995 şi a rămas mai departe în Chişinău, parcurgând toate etapele universitare. Mai întâi a fost lector, preparator şi, în cele din urmă, profesor universitar.

Profil

Născut: 20 iunie 1965, Donduşeni, Republica Moldova
Studii: Universitatea de Medicină Nicolae Teşteniţeanu, Chişinău
Ocupaţie: medic stomatolog
Familie: căsătorit, doi copii

A venit pentru prima dată în România în anul 2006 în urma unei conlucrări între catedrele de stomatologie terapeutică.

„Stomatologia este foarte dezvoltată în Republica Moldova, fapt confirmat şi de faptul că mulţi medici de peste Prut practică cu succes meseria în România. La ora actuală sunt asociat şi medic totodată la Asiv Dent", ne-a declarat medicul stomatolog.

Cine fuge de dentist?

În general numele de dentist este din păcate deseori asociat cu zgomotul frezei şi gemetele celui aflat în suferinţă.

„Tocmai dorinţa de a goni din imaginaţia oamenilor acest aspect m-a determinat să mă opresc la Brăila, pentru a-mi practica meseria. Ideea de la care am pornit şi pe care am implementat-o cu deosebit succes este aceea de a face oamenii să se simtă trataţi ca în secolul XXI, nu ca în Evul Mediu", ne-a explicat dr. Victor Stratu.

„Mai precis am dorit de la bun început să implementăm metode noi de tratament şi lucru, netraumatizante. Practic, pot spune că aici stomatologia se face sub anestezic, fără dureri, iar cel aflat în suferinţă nu mai are nici măcar posibilitatea de a se teme de traumatizanta injecţie pentru anestezie, în gingie", ne-a declarat medicul.

„Ca atare suntem unul dintre puţinele cabinete de stomatologie unde tratăm şi copii. De altfel, un copil care nu simte durerea intervenţiei va reveni cu încredere la medic pentru a rezolva problemele de dentiţie", a subliniat medicul.

Dr. Victor Stratu nu a venit la Brăila doar cu aparatura de interveţie, ci şi cu două rezultate ale muncii sale. Prima este un preparat cu proprietăţi limfocitare care stimulează imunitatea regională şi procesele reparatorii naturale în paradonţiu, pe os.

„Acest preaparat s-a dovedit a fi de un real folos, nu numai în stomatologie, el fiind folosit şi în traumatologie şi ginecologie.
Al doilea preparat, BioR 0,5%, are aceleaşi efecte dar este folosit numai în stomatologie şi ca element de bază vă pot spune că este preaparat din algele de spitrulina-platensis"
, ne-a declarat, nu fără mândrie, medicul.

„Cred că nu se face la ora actuală suficientă reclamă afecţiunilor grave ale cavităţii bucale care perturbă întregul organism. În ultimii ani stress-ul, igiena deficitară dar şi bolile din sistem ca să nu mai vorbim de o alimentaţie bogată în substanţe nocive au făcut afecţinuile stomatologice să se înmulţească. Iar acest lucru trebuie combătut fără alte discuţii", a conchis medicul stomatolog.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt ultimele metode de tratament aduse la Brăila?

"Facem implanturi dentare. Toată lumea a auzit de aşa ceva, vine omul i se ia măsură, se montează un aparat şi după o lună, două, de tratament are un dinte nou. La noi însă vine omul acum, i se aplică un implant standard, de provenienţă germană şi într-o oră două-pleacă cu dintele nou, perfect funcţional".

Cum s-a aflat de tehnicile acestea?

"Din om în om. Deja pot spune că avem o clientelă în creştere, lucru care nu poate decât să ne bucure. Cei care au venit la început ne recomandă acum cu toată căldura, iar noi ne facem meseria aşa cum trebuie, cu fiecare".

Ce-i place

Pescuitul. A descoperit Dunărea şi minunatele locuri din zona Insula Mare sau din Balta Mică a Brăilei. Îi plac călătoriile, drumeţiile, iubeşte deopotrivă muntele şi marea, pârtia de schi ca şi plaja însorită. Îi place tihna căminului alături de familia reunită.

Ce nu-i place

Făţărnicia. Este un om de cuvânt şi de onoare aşa că îi detestă pe cei care sunt în stare să facă orice doar pentru a trage o ţeapă. Nu înţelege rostul acestui tip de comportament. Urăşte durerea şi de aceea luptă împotriva ei oricare ar fi formele acesteia de exprimare.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite