Vezi aici cele mai reprezentative reportaje realizate de jurnaliştii de la Adevărul de Seară din Brăila în 2010

Reporterii Adevărului de Seară din Brăila au făcut diferenţa prin articolele lor în anul trecut. Sunt reportaje care au atras atenţia publicului - dovadă stau miile de accesări de pe site-ul braila.adevarul.ro, materiale jurnalistice care au adus comentarii interesante pe site, articole care au punctat un fenomen, au dat tuşe noi Oraşului cu salcâmi. Vedeţi în continuare câte dintre aceste articole.

MĂRTURII DE DUPĂ GRATII

Puşcăriaşii-actori nu fluieră când vor să fluiere

N-au participat la dineul de după premiera din 26 martie, fiindcă gardienii i-au săltat şi i-au dus val-vârtej la închisoare
Doi dintre infractorii care au fucat în „Eu când vreau să fluier, fluier", încarceraţi la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri din Tichileşti- Brăila, rup tăcerea.

Găgenel Şerban Ţicu, de 21 de ani, alis Nepotul, şi Constantin Mihai Ilaşcu, de 20 de ani, din rolul Deţinutului Numărul 4, au devenit „vedete" după ce au jucat în film şi chiar s-au obrăznicit, spun cadrele închisorii. Sunt nemulţumiţi fiindcă au ratat recepţia de după premieră. Povestesc cum a rămas producătorul cu platoul de prăjituri în braţe, pe când ei erau urcaţi cu „mascaţii" în maşină cu destinaţia Jilava, via Tichileşti.

„Am ieşit în curte, când au venit supraveghetorii şi ne-au zis să stingem ţigările şi să venim cu ei. Am crezut că mergem la prăjitură şi suc. Dar, de unde?! Când se bea şampania, noi eram la puşcărie deja", ne-a povestit Ilaşcu.

"Am trăit trei zile"

„Am rămas cu pozele şi amintirile. Şi cu prietenii. Am trăit. Timp de trei zile. Eu atât am jucat. Am fost natural, am făcut ceea ce fac de obicei în puşcărie. Nu m-am chinuit deloc", povesteşte Găgenel Şerban Ţicu.

Cea mai „faină" fază a fost- adaugă Ţicu- atunci când i-a dat o palmă lui Silviu peste fund. „Şi i-am zis: De azi eşti bulangiul meu! Eu apar în multe scene din film deşi am fost doar trei zile la filmări. Ne-au pus să ne batem, să-i „primim" pe cei noi. Să facem ceea ce facem noi aici. Adică, dacă vine unul nou, haţ! Ia, arată, ce ai? Haine?! Ţigări?! Cuţite? Dacă n-are, la chiuvetă. Să spele. Uite ce adidaşi am?! ", spune Ţicu, arătându-ne „Pumele" nou-nouţe pe care le poartă.

Cert este că s-ar face actori şi mâine. Nepotul nu crede că ar avea succes decât tot după gratii. Prietenul lui, însă, Ilaşcu s-a înscris la cursuri de teatru în penitenciar şi vrea să devină actor deşi are numai şase clase.

„Am mâncat cu actorii, am stat cu ei. Ne machiau de nu ne mai cunoşteam. Din două în două zile ne tundeau. Vreau să devin actor", povesteşte Costi, iar Găgenel îl completează: „Eu aş juca şi ca mascotă".

Mai violenţi

„De când au jucat în film au fost cercetaţi pentru abateri disciplinare, au căpătat mai multă încredere în ei, au devenit violenţi", ne-a declarat Gianina Crăciun, directorul Penitenciarului. Ionel Ceamă, directorul adjunct, îşi aminteşte momentul preselecţiei: „Erau atât de mulţi care voiau să joace, încât regizorul s-a încuiat în cameră şi n-a vrut să îi vadă decât pe rând. Din 280 de deţinuţi, au fost aleşi numai ei".

„Sunt celebri, sunt buni, sunt vedete. Au reuşit să ajungă undeva departe, vreau şi eu", spune Costică Tiugă, un alt deţinut. Ionel Stoica, condamnat şi el, spune: „Îmi pare bine că au o carieră în faţă. Noi acum îi strigăm vedetele!".

„Nepotul" e „Jupân"

Intră în încăpere şi se aşează pe scaunul de pe care poate să îi vadă pe toţi. Îl întreb ce fumează şi-mi zice: „Numai Kent lung. La puşcărie numai asta se fumează. Ţigări „de bune". Treaba mea cum fac rost!". Găgenel Şerban Ţicu face 21 de ani pe 29 aprilie, e condamnat la şase ani pentru viol şi e originar din Comarnic- Prahova. Este în închisoare din martie 2008 şi ar putea să intre la comisia de liberări condiţionate în 2011.
Dacă nu-i cuminte iese în 2014. Despre fapta lui? Parcă, parcă ar vorbi, dar intervine directoarea penitenciarului, Gianina Crăciun, cu un „nu-i obligatoriu", şi îi piere cheful să spună mai mult decât că „a fost viol în grup".
Se prezintă sec: Ştirbu. E şeful camerei, „tăticul" a 12 deţinuţi. Poartă adidaşi originali Puma şi chiar dacă familia lui seamănă la indigo cu a „Nepotului", pe care l-a jucat în film, adică lipseşte cu desăvârşire din viaţa lui, Ştirbu nu suferă. „Nu m-a căutat nimeni, niciodată!", zice el.
Îl întreb dacă e cumva „Jupân"- aşa cum devenise actorul principal în film, Silviu- şi îşi dezveleşte gura goală într-un zâmbet: „Ha, ha! Acum sunt şef de cameră!". Şi întoarce capul, ca scuturat de răcoarea din încăpere, iar cercelul din urechea-i stângă, o floricică galbenă, scânteiază nefiresc.
Deşi e foarte tânăr, Găgenel a făcut multe lucruri în viaţă. „Pe când dumneavoastră învăţaţi, eu umblam cu sacul de haine de la Europa în spate. Luam parfumuri de la 38 şi le vindeam cu 500 de mii, scoteam bani. De la 13 ani sunt singur pe lume", se destăinuie Găgenel. Este elev în clasa a noua. Anul trecut a terminat cu media 9.24. Semestrul ăsta, însă, n-a fost nicio zi la şcoală. „Deh, poate mă caută vreunul să mă bată, ştiu eu...", răspunde. Iar prietenul lui, Costi, zâmbeşte complice.
Constantin Mihai Ilaşcu are 20 de ani, este originar din Oniceni- Neamţ, dar ai lui locuiesc în Fileşti- Galaţi. Îşi spune Costi, dar ceilalţi îl strigă „Ţiganul". „Pentru că sunt negru", zice şi priveşte în aer, evitând contactul vizual. În film şi-a jucat propriul rol, de Ilaşcu, dar cel mai adesea era Deţinutul numărul 4. „Eram „Săgeată". Ştiţi ce-i aia, nu?! Asta eram în film", spune el.
Remarc adidaşii „de fiţe" ai lui Ştirbu, „Puma", iar Costi priveşte în jos spre adidaşii lui, marca „Nike". Râde scurt şi ne confirmă că şi ai lui sunt originali. Îl întreb de unde îi are, dar se eschivează: „Am făcut rost de la prieteni!". Înţeleg că nu-i are nici de acasă, nici de la realizatorii filmului. „Ne dădeau haine bune, aşa-i, numai mărci, treninguri faine, toate de firmă. Dar ni le-au luat", spune Costi.
Acum, niciunul nu fluieră atunci când vrea să fluiere sau, dacă fluieră, „e ca şi cum aş fluiera în biserică". „Ei, fluier?! Nu fluier când vreau. Mai fluier io în biserică, dar...", zice Găgenel, iar Costi îl susţine din priviri. Între timp, Costi bate din degete un tact numai de el ştiut. „Deh, ce să mai fluieri...", îl completează pe Găgenel, dar nu continuă şi vorbele par să i se stingă pe buze când Găgenel îl bate pe umăr prieteneşte şi-i strigă: „Frateee!"
Băieţii joacă fotbal în curtea interioară, se împing, se şicanează, se salută tovărăşeşte, ca-n film. În jur s-adună în „ciucuri" ceilalţi deţinuţi. Să tot fie vreo 30. Sunt la regim semideschis ca şi interlocutorii noştri. „Vrem şi noi să ne filmăm!", ne strigă unul şi toţi cei din curte îl copiază în ecou: „Vreeem şi noooi!".
„Papan, un prost!"
Năzbâtia lui Papan Chilibar, deţinutul care a jucat în rolul lui Ursu, s-a liberat condiţionat şi apoi a recidivat întorcându-se la „Mititica", a ajuns şi la urechile interlocutorilor noştri. „Papan e un prost. A dat de gustul banilor. N-a ştiut să-şi vadă de treaba lui. A călcat iarăşi pe bec. Un prost", l-a judecat aspru „Nepotul". Aşa, şi Costi a intrat după gratii din nou după ce a participat la filmări.
„Da, dar eu am fost reîncarcerat în februarie 2010 pentru o faptă pe care am făcut-o înainte de filmări. M-au băgat la tâlhărie, mi-au dat şase ani şi şapte luni, deşi io trebuia să fiu judecat pentru vătămare corporală. A venit unul şi mi-a scuipat pe masă, eram într-un bar. L-am lăsat, iar când să plec m-am dus şi i-am dat doi pumni. A căzut şi, din greşeală, l-am călcat pe mână. I-am rupt mâna. N-am vrut. Bănuiesc că am fost confundat. Mai am doi verişori cu acelaşi nume aici în penitenciar", s-a scuzat Costi.

„Am nevastă ca Nicoleta Luciu"

Costi a fost arestat prima dată în 2007 pentru furt calificat şi a luat trei ani şi nouă luni de închisoare. În 2009 s-a liberat. S-a dus acasă în Galaţi, chiar şi-a găsit o fată de 17 ani, cu care vrea să se însoare. Pe 10 februarie 2010, „l-a ajuns fapta din urmă", cum se zice între deţinuţi. Acum, fata, o frumuseţe din vecini, de la Fileşti, îl caută la puşcărie.

Şi „Nepotul" are o iubită, o fată de 18 ani, de la el, de la Comarnic. N-o cheamă la penitenciar. „Mi-e ruşine. Cum să bată atâta drum şi să arunce bani?!", zice el. Nu vrea să spună cum a reuşit s-o ţină aproape, umblând mereu din puşcărie în puşcărie.

„Vă jur: am o fată-nevastă ca Nicoleta Luciu, exact aşa arată. O ştiu din copilărie. Vorbim la telefon, când îmi fac afaceri prin alte penitenciare. Aici n-o chem că-i prea departe", mai spune Găgenel.

Ada Condeescu s-a speriat

Cu actriţa care a jucat în rolul Anei, Ada Condeescu, n-au interacţionat la început. „S-a speriat de noi, fugea când ne vedea, nu voia să fie în preajma noastră. Când ne-a auzit cum vorbim, ce vorbim, s-a speriat. Că noi, ca deţinuţii, vorbeam urât", a mai povestit Ilaşcu.

Câştig

Pentru o lună de zile cât a jucat în film, Costi a câştigat 10 zile de reducere din pedeapsă şi 700 de lei. „I-am dat pe ţigări. Pe ce altceva poţi să dai banii în puşcărie?, şi-şi scoate agil inelul de inox de pe deget ascunzându-l într-un buzunar.

Găgenel a câştigat şi mai puţin. Dar nu-i pasă:„Am câştigat o zi de libertate, dar am apărut în multe secvenţe. De aia mă bucur. Şi 900 de mii, dintr-ăia vechi! N-au ajuns nici de ţigări". (Nicoleta Butnaru)

EXCLUSIV: Povestea oraşului subteran - Catacombele Brăilei

Brăilenii din Centrul Vechi păstrează, încă, porţiuni din vechile tuneluri folosite de turci, secole la rând - locul tainic unde era ascuns aurul Semilunii.

Oraş de legendă, Brăila poartă în pântece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, de către turcii care au stăpânit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube.

Secole la rând, bogăţiile raialei şi ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „Ibrailei" şi nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri.

Legendele ţesute aici de-a lungul timpului, i-au făcut pe mulţi să asedieze şi să prade oraşul apărat de turci. Chiar şi aşa, cetatea Brăilei - azi rasă de pe faţa pământului - a fost cucerită de numai şapte ori, după ce garnizoana depunea armele, pentru că rămânea fără provizii şi muniţie.

Porţiuni ale hrubelor - păienjeniş de tuneluri folosite de otomani - se mai găsesc şi astăzi, ascunse la mai bine de zece metri sub caldarâm, uneori pe două-trei nivele, în Centrul Vechi.

Vechea pulberărie de pe strada Cetăţii, unde-şi ţineau mai apoi brăilenii budanele, tunelurile de pe Bulevard, Ştefan cel Mare şi Împăratul Traian - sunt numai câteva din tainicele locuri unde se află catacombele.
Comori ascunse sub pământ

„Casa în care locuiesc are 200 de ani vechime. Când am făcut reparaţii, am găsit, la um moment dat, în perete, cărămizi cu ştampila meşterului de atunci, însemnele Brăilei Vechi. Sunt cărămizi de o duritate extraordinară. Până acum 10-15 ani, mai era în capătul străzii o porţiune de zid vechi, dar cărămizile au fost furate între timp. Sunt ferm convins că, în hrube, sunt multe vestigii de pe vremea turcilor", ne-a spus avocatul Mircea Banu-Panait, brăilean de pe vechea stradă a Cetăţii.

La câteva zeci de metri depărtare, se află casa familei Negulescu, aşezată la intersecţia cu Bulevardul Sfânta Maria, azi Panait Istrati. Puţini sunt cei ce ştiu că, sub clădire, se află un păienjeniş de tuneluri. Casa exista prin 1839 - dovadă actele păstrate de familie - şi a fost dată drept dotă, la 1871, cu toate acareturile din preajmă.

„Casa aceasta a aparţinut aghiotantului lui Antonescu, Anghel Nicolae, ofiţer de artilerie. Dedesupt, la zece metri adâncime, se află hrubele, căptuşite cu cărămidă veche. S-au păstrat în perfectă stare. Le folosim ca şi pivniţă, pentru că vara, aici, este foarte răcoare", a spus Mihaela Negulescu.
În anii '50, autorităţile au decis închiderea hrubelor şi astuparea lor cu pământ, ca să nu se mai surpe clădirile noi. Porţiunile rămase sunt inaccesibile sau ţinute în secret. Se ştie că, în unele locuri, hrubele se întindeau pe câte două sau trei niveluri şi că unele duceau până hăt, departe, dincolo de zidurile cetăţii.

Se spune chiar că exista o hrubă pe sub Dunăre, pe unde se ajungea la Ghecet, în Tulcea.

„Hruba de la Grădina Mare şi-a dovedit eficacitatea în anul 1595 când, învinsă de oştenii lui Mihai Viteazul, garnizoana turcească a reuşit să salveze mare parte din comorile Brăilei. Avem relatarea că turcii se retrăgeau şi că încearcă să plece cu aurul, în timp ce valahii stăteau la pândă. Probabil că aceste bogăţii, lingourile de aur şi galbenii, au fost ascunse în pâini şi încărcate în bărci, ajungând în Dobrogea", ne-a precizat prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.

Gheorghe Iavorschi, fost consilier la Arhivele Naţionale, povesteşte că, atunci când au intrat în Cetatea Brăilei, valahii conduşi de banul Manta au găsit „un milion de bani de aur şi mare cantitate de provizii".

3.000 de salahori au dărâmat cetatea

Garnizoana Brăilei a reuşit să ţină piept atacurilor unor oşti de zece ori mai numeroase. La 1828, însă, după căderea raialei, ruşii au decis dărâmarea cetăţii. Trei ani au muncit 3.000 de salahori până ce au făcut una cu pământul Cetatea Brăilei.

La Arhive, există documente care dovedesc acest fapt. Despre vechea fortificaţie mai amintesc doar denumirile străzilor din Centrul Vechi: Cetăţii, Citadelei, Bastionului, Fortificaţiei.

„Vechea pulberărie a sărit în aer în anul 1810, pe când ruşii ocupaseră Brăila. A intrat un soldat cu pintenii în ea, a făcut scântei şi n-a mai rămas nimic acolo. Pulberăria nouă se afla pe strada Cetăţii, fiind folosită ulterior ca închisoare", a mai spus dr. Ionel Cândea.

Se ştie că hrubele erau folosite pentru transportul pulberei către bateriile celor nouă bastioane ce apărau Aproape că nu exista casă veche care să nu aibă câte o hrubă la subsol, sau legături cu vechea reţea construită de turci. În vechile hrube, temperatura şi umiditatea sunt constante, diferenţa de la iarnă la vară fiind de patru-cinci grade Celsius.

Totodată, prin hrube se putea ajunge uşor în spatele oştilor invadatoare. Muzeografii brăileni au propus, ani la rând, ca măcar porţiuni din vechile hrube să fie restaurate şi amenajate, pentru a putea fi incluse într-un circuit turistic, dar un asemenea proiect, extrem de costisitor de altfel, a rămas fără finalitate. (Marian Gheorghe)

EXCLUSIV: Povestea banditului brăilean Terente, tâlharul al cărui cap a costat 200.000 de lei, cât vechiul orologiu din centrul oraşului

Adevărata poveste a banditului brăilean care şi-a făcut un renume pentru mărimea falusului său.

Documentele păstrate la Arhive atestă faptul că banditul a atacat şi jefuit postul de jandarmi, primăria şi cele trei cârciuni din Carcaliu, satul natal, a ucis doi oameni şi a golit casa de bani de la primărie.

După moartea sa, Terente a intrat în legendă. Era considerat un mare amorez încă din anul 1924, când răpise şi batjocorise două virgine, în ascunzătoarea lui din Balta Brăilei.

De la 50.000 de lei, recompensa pusă pe capul banditului - care trebuia predat viu sau mort - a ajuns la 200.000 de lei - cam atât costa, la acea vreme, Ceasul din Centru şi statuia de bronz a ministrului Constantinescu, din faţa Palatului Agriculturii.

Însuşi şeful Marelui Stat Major al Armatei Române a trimis sute de soldaţi, care au răscolit smârcurile şi Balta Brăilei.

"Regele Bălţilor"

De atunci, au trecut mai bine de 80 de ani. Rapsozii au pierit şi ei, singurul lăutar al "Baladei lui Terente" fiind Nea Nicu Ţiganu, de la Tichileşti, care are aproape 90 de ani. Din când în când, apar, însă, dovezi ale legendarului Ştefan Terente, "Regele Bălţilor" - spaima fecioarelor şi a bogătaşilor din Brăila.

Arhivele brăilene păstrează acte ce dovedesc implicarea serviciilor secrete, grănicerilor, jandarmilor şi poliţiştilor în prinderea lipoveanului.

Născut în Carcaliu, satul lipovenilor de dincolo de Dunăre, Ştefan Terente a terorizat judeţele Brăila şi Tulcea ani la rând, fiind împuşcat de către un jandarm, abia în anul 1927. Siguranţa Statului, Prefectura Poliţiei, Comandamentul Grănicerilor şi al Jandarmeriei, Pescăriile - toate instituţiile Statului de la Brăila şi Tulcea erau implicate în prinderea banditului.

Bandit la formol

După deznodământul din 1927, penisul lui Terente şi capul acestuia au fost tăiate şi duse la Medicină Legală, la Bucureşti, fiind păstrate în formol mai bine de 80 de ani.

Groaza de Terente era aşa de mare, încât, la 25 iulie 1924, prim-procurorul Brăilei îi propunea prefectului ca recompensa de 50.000 de lei, pusă pe capul banditului, să fie depusă la o bancă, în contul celui care-l va preda autorităţilor, ca să nu se cunoască numele "trădătorului".

"Date despre Terente am identificat într-un dosar al Prefecturii, care cuprinde «Indivizi urmăriţi, izgoniţi sau expulzaţi din ţară - comunişti şi spioni», din anul 1924. La un moment dat, li se cerea Grănicerilor vase pentru căutarea banditului «care terorizează lumea, omorând şi jefuind persoanele ce le prind». În aceeaşi perioadă, autorităţile din Tulcea solicitau ajutor, inclusiv Brigăzii de Siguranţă", ne-a precizat Ştefania Botez, consilier în cadrul Arhivelor.

Potere pe urmele lui Terente

Potrivit telegramei tulcenilor, în noaptea de 13/14 iulie 1924, banda lui Terente a atacat Postul de Jandarmi Carcaliu, l-a ucis pe şeful de post, plutonierul Bursuc, şi pe un localnic, Cazacenco. Bandiţii au devastat şi jefuit Primăria şi cele trei cârciuni din localitate, rănindu-l, totodată, grav, pe un funcţionar "care refuzase să le predea casa de bani".

Terente avea atunci 29 de ani. Originar dintr-o familie de pescari lipoveni săraci, făcuse armata la Marină, în Primul Război Mondial, lucrase în mai multe prăvălii din Brăila şi era de o isteţime ieşită din comun.

Prefecţii din Brăila şi Tulcea au tocmit potere "cu concursul populaţiei şi al agenţilor Pescăriilor" şi sprijinul neprecupeţit al Siguranţei (Securitate, SRI), singura instituţie care aflase câte ceva despre complicii răufăcătorului.

Chiar şi după suprimarea banditului, brăilenilor nu le-a venit să creadă că au scăpat de Terente. Unii au spus, chiar, că i-ar fi văzut statura înfricoşătoare - fusese un bărbat bine făcut, înalt - bântuind prin hăţişurile Bălţii Brăilei. (Marian Gheorghe)

Reportaj: Ultimul lăutar al baladei lui Terente din Brăila/ Nea Nicu Ţiganu cântă dumnezeieşte la vioară balade unice în Bărăgan

Are aproape de 90 de ani, i se spune „Nicu Ţiganu" şi este o legendă vie a judeţului Brăila. Nicolae Tatu, cel mai bătrân om din comuna Tichileşti, este şi singurul care mai ştie cântecele lui Terente, "Regele Bălţilor". Lăutarul struneşte arcuşul ca nimeni altul.

A văzut lumina zilei la 19 kilometri de oraş, în Tichileşti, a „furat" meserie de la bunici şi străbunici, iar astăzi a ajuns ultimul lăutar al bălţilor din judeţ. El ştie să cânte ca nimeni altul balada banditului care a dat renume Brăilei, Terente.

Din păcate, odată cu „Nea Nicu Ţiganu", se stinge neamul lăutarilor din Tichileşti, satul natal al scriitorului Constantin Sandu-Aldea. La aproape 90 de ani, el povesteşte „din arcuş" despre legendarul „Rege al Bălţilor": „Cu Terente nu mai e de trai/ Pe Dunăre se lăsa/ Pe fetiţe le fura/ În pădure le ducea/ Şi acolo ce făcea?/ Frumoasă masă-ntindea! Pe chiaburi îi despuia".

Cântă Nea Nicu vesel ca vânticelul care adie în zori, dar are şi un of: „Am patru fii şi zece nepoţi, dar niciunul nu duce meşteşugul mai departe", spune lăutarul de la Tichileşti.

Odată cu „Nea Nicu Ţiganu", se stinge neamul lăutarilor din Tichileşti, satul natal al scriitorului Constantin Sandu-Aldea. S-a născut în comuna situată la 19 kilometri de Brăila, aşezare blagoslovită, stăpânită odinioară de un paşă, ale cărui acareturi se înălţau, semeţe, pe vechea uliţă a bisericii.

Copil fiind, „Nea Nicu Ţiganu", a ascultat poveştile transmise din generaţie în generaţie, despre turcii care-i asupreau, odinioară, pe oamenii Bălţii. Căci nu-i poţi separa nicidecum pe tichileşteni de vechea Baltă a Brăilei. Până să fie îndiguită Insula Mare, Braţul Calia se revărsa până hăt, lângă sat, de se umplea Noianu de peşte.

Dar nici poveştile cu turci, nici războaiele, nici măcar grozăviile prin care au trecut tichileştenii în timpul ocupaţiei nemţeşti din Primul Război Mondial, n-au lăsat urme aşa adânci în conştiinţa colectivă, precum„Banditul Terente". Şi nimeni nu-ţi povesteşte mai frumos despre legendarul „Rege al Bălţilor" decât „Nea Nicu Ţiganu".

„Sunt ultimul lăutar"

„În familia noastră, au fost numai violonişti. Cânt la vioară de la 18 ani. M-a învăţat frate-miu mai mare, Gheorghe. Învăţase să cânte de la Moş Neagu Lăutaru'. Am cântat în Tichileşti şi în tot judeţul, hore, balade şi cântece de joc", povesteşte venerabilul rapsod, arătându-mi, cu fală, vioara bătrână, decolorată de atâta cântat.

„Balada lui Terente o ştiu de când aveam vreo 25 de ani. Sunt ultimul care o mai cântă. Ultimul lăutar din familie. Am patru fii şi zece nepoţi, dar niciunul nu duce meşteşugul mai departe", spune, oftând, lăutarul de la Tichileşti.

Apoi potriveşte vioara sub bărbie şi începe să cânte, fără să-i cer, vestita Baladă a lui Terente, cel care-i despuia pe bogaţi şi-i ajuta pe săraci. „Cu Terente nu mai e de trai/ Pe Dunăre se lăsa/ Pe fetiţe le fura/ În pădure le ducea/ Şi acolo ce făcea?/ Frumoasă masă-ntindea!"

„Pe chiaburi îi despuia..."

Nea Nicu, el însuşi urmaş al unor oameni pe nedrept marginalizaţi şi prigoniţi, vorbeşte cu veneraţie despre haiducul modern, lipoveanul care a băgat spaima în bogătaşii din urmă cu nouăzeci de ani.

„Terente a avut o ascunzătoare într-o salcie mare. Şi acum este salcia lui acolo, în Fundu Mare, peste Dunăre. Salcia lui Terente. Îi ajuta pe săraci şi n-ar fi fost prins dacă nu-l vindea vărul lui. A sărit în Dunăre, ca să scape, dar a fost împuşcat", spune, dus pe gânduri, lăutarul.

Şi continuă, acompaniat de vioară: „Jandarmii mi-l căuta/ Pe Terente nu-l găsea/ Pe săraci îi ajuta/ Pe chiaburi îi despuia/ Şi toţi banii le lua...".

Rapsodul oftează, parcă l-ar prohodi pe Terente, cel trădat de ai lui - spaima bogătaşilor de la Brăila. Ne spune cu mândrie că doar familia lui cânta balade şi că, în urmă cu doi ani, a ocupat locul I la Festivalul de folclor organizat de Centrul de Creaţie: „Niciun alt muzicant nu ştia baladele noastre..."

Va lua cu sine Balada lui Terente

Deşi n-a mai cântat la nunţi de când avea 75 de ani, Nea Nicu Ţiganu îţi cântă, pe loc, Balada lui Vulcan, Balada lui Lăpuşneanu sau Balada lui Jianu. Dacă Vulcan a fost „un mare cărturar, care mergea prin păduri", Jianu a fost, potrivit baladei, „o fire rea", un „hoţoman".

„El se plimbă prin păduri/ Cu şaptezeci de poturi/ Iatagan la cusături/ Şi brâu plin de-mpletituri...", cântă Nea Nicu. Sprijinit în baston, rapsodul Baladei lui Terente pare însufleţit de idealuri măreţe, demult apuse.

Nu-i pare rău că nu-l mai cheamă sătenii la nunţi. E mâhnit, însă, că va duce cu el, în mormânt, baladele. Balada lui Terente - spaima Bălţii.  (Marian Gheorghe)

EXCLUSIV: Brăila devine capitala vânătorilor de fantome! Tele Search Japonia şi Ghost lab vin să filmeze stafii în casele vechi!

O televiziune din Japonia vine în „Oraşul cu salcâmi" să facă un film despre fantomele care ar sălăşlui într-o casă de pe Ana Aslan.Brăileanca Manuela Chiroşcă, 43 de ani, agent de pază la o firmă, pasionată de fantome, este cea care, în iunie 2010, a reuşit să facă poze inedite într-o casă părăsită de pe strada Ana Aslan.

Femeia urmăreşte de ani buni fenomenele paranormale, iar în vara acestui an, după ce a pozat nişte umbre alburii şi a postat fotografiile pe internet, a fost contactată de Tele Search Japonia şi Ghost Lab, care, în ianuarie 2011, vor veni să facă un documentar aici.

„Sunt, recunosc, pasionată de paranormal şi am reuşit să surprind câteva imagini făcute chiar cu telefonul mobil, ale unor prezenţe stranii. Am reuşit prin intermediul internetului să fac cunoscute imaginile. Interesant este faptul că zvonuri despre o apariţie misterioasă circulă şi despre clădirea de la numărul 29, unde este un cămin de bătrâni, dar şi despre Hotelul Bristol", ne-a povestit Manuela Chiroşcă.

Povestea casei cu fantome

Pe de o parte, este de notorietate deja faptul că, în Brăila, tot pe Ana Aslan, la nr.29, unde se află căminul de bătrâni, este aşa-numita Casă cu Fantome, casă despre care s-a scris mult, existând chiar mărturii ale unor oameni care au descoperit acolo cadavrul unei femei, zidit în subsol.

Imobilul de la nr. 21 de pe Ana Aslan, unde Manuela a realizat fotografiile, aparţine Consiliului Judeţean, iar povestea acestuia pare a fi desprinsă din legendele Brăilei.

La jumătatea secolului, aici, a avut loc o dramă.

În anul 1923, casa era proprietatea statului german, fiind folosită de cei aflaţi în misiune consulară la Brăila. Legenda spune că, după ce naziştii au venit la putere, aici ar fi fost asasinat un oarecare Wolfmann, posibil evreu german.

O altă casă în care Manuela spune că a pozat fantome şi cu care i-ar fi ademenit pe japonezi este fostul Hotel Bristol sau Pescăruş, de pe Regală. Aici, în anul 1928, fiul unui armator grec, un tânăr de nici 25 de ani, ar fi fost asasinat.

La mijloc s-ar afla o poveste amoroasă. Grecul se întâlnea pe ascuns în acest hotel cu mult mai tânăra soţie a unui comisar de poliţie. Surprins de soţul încornorat, grecul a fost împuşcat, dar a fost scos din hotel fără probleme chiar de poliţişti. Soţia adulteră a dispărut într-o mănăstire.

„Aceasta este o oportunitate pentru dezvoltarea turismului local. Sincer, eu cred că totul trebuie speculat în folosul comunităţii locale", ne-a declarat Liliana Barbu, agent de turism şi organizator de excursii tematice în zone inedite.

„În zilele însorite, umbra unui om apare pe pereţii hotelului. Nu însă şi persoana care produce umbra", spune, cu convingere, Manuela.

Din motive legate de securitatea informaţiilor, Manuela Chiroşcă nu ne-a permis să fotografiem mailul cu datele de contact ale celor două instituţii care au contactat-o.

„După ce s-a aflat de apariţiile misterioase, o televiziune din Japonia, Tele Search, specializată în producţia de documentare tv, şi-a anunţat intenţia de a poposi în 2011 în Brăila, unde vor realiza un documentar referitor la fenomenele paranormale cunoscute până acum", a adăugat Manuela.

1,4 miliarde de lire sterline

Potrivit site-urilor de specialitate, 1,4 miliarde de lire sterline intră anual în buzunarele vânătorilor de fantome din Scoţia. „Întotdeauna ceva anormal va atrage însutit faţă de ceva normal. Apariţiile misterioase pot atrage turişti avizaţi. Sunt vânători de fantome aşa cum sunt vânători de eclipse, gata să cheltuiască bani şi timp pentru a-şi satisface curiozitatea. Dacă va fi realizat un documentar care să surprindă o astfel de apariţie, cu siguranţă aceasta va aduce turişti dedicaţi în oraş", ne-a declarat Liliana Barbu, agent de turism spre ţări exotice, organizator de excursii tematice. (Dorin Udrea)