Un muncitor a ajuns la spital după ce a căzut de la înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 22 de ani din Brăila a fost victima unui accident de muncă. Tânărul a căzut de la peste patru metri înălţime în timp ce efectua lucrări de placare exterioară a pereţilor unui bloc situat pe strada "1 Decembrie 1918", din municipiu.

Poliţiştii au stabilit că cei doi fraţi, împreună cu încă un coleg de muncă, sunt angajaţi pe bază de contracte de muncă pe perioadă nedeterminată ai unei întreprinderi individuale şi au fost instruiţi periodic pe linie de protecţia muncii, fiind dotaţi cu căşti de protecţie şi centuri de siguranţă. Aceştia desfăşurau activităţi de placare exterioară a pereţilor unui apartament din acel bloc, fiind întocmit contract în acest sens.


S-a stabilit că victima nu a folosit centura de siguranţă pe care o avea şi a urcat pe o bară metalică, care a cedat din cauza greutăţii lui, aceasta căzând de la 4,10 metri înălţime. Victima a fost transportată şi internată în spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, conform prevederilor Legii 319/2006.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite