Un hoţ de 17 ani a fost reţinut de gestionarul unui magazin până la sosirea poliţiştilor.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Totul s-a petrecut într-un magazin de telefonie mobilă situat pe strada Mihai Eminescu. Gestionarului de 24 de ani nu i-a venit să creadă ochilor când l-a văzut pe cel care cu o zi mai înainte furase din acelaşi magazin un telefon mobil în valoare de 600 de lei, obiect care urma să fie imputat angajaţilor magazinului.

Tânărul de 17 ani din localitatea Dudeşti a revenit în locul cu pricina unde spera să mai fure ceva. El nu ştia că şi primul furt fusese înregistrat de camerele de supraveghere din magazin.

"Minorul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului pentru continuarea cercetărilor, pe numele lui fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat", ne-a declarat inspectorul Jenel Şogor purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului.

Confruntat cu înregsitările video tânărul care iniţial a negat furtul a trebuit să se dea bătut în faţa probelor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite