Un brăilean a primit cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a folosit cuţitul pe care-l avea la el. FOTO: M.GHEORGHE
Bărbatul a folosit cuţitul pe care-l avea la el. FOTO: M.GHEORGHE

Mihai Constantin Muşat, 35 de ani, poreclit „Prună", autorul unei agresiuni petrecute în luna februarie, şi-a primit răsplata, beneficiind, totodată, de reducerea cu o treime a pedepsei, potrivit legii, pentru că a cooperat cu anchetatorii.

„Prună" a recunoscut săvârşirea faptei, iar Tribunalul Brăila l-a condamnat la 5 ani de închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară, constând în interzicerea unor drepturi civile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei superioare, judecător Vasilica Roş, agresiunea s-a petrecut pe 10 februarie 2011. Inculpatul se plimba pe strada Mihai Eminescu împreună cu un amic, iar în dreptul covrigăriei amicul a fost amendat de poliţie, că parcase neregulamentar. Inculpatul avea la el un cuţit. Au purces apoi în Chercea, ca să-l caute pe un Marian Trifan, căruia vroiau să-i aplice o corecţie.
Pe strada Deva, au dat cu ochii de Trifan, care se întorcea de la un non-stop. L-au alergat cu maşina, iar victima a fugit pe strada Moldovei. În continuare, „Prună" a coborât din autorurism şi a pornit pe urmele lui Trifan. L-a ajuns din urmă şi l-a înjunghiat de două ori în abdomen, cu cuţitul pe care-l ţinea ascuns pe mâneca hainei.
Imediat, a fost alertată Poliţia şi Ambulanţa, rănitul fiind transportat la spital.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite