Un brăilean a fost condamnat la 5 ani de închisoare după ce şi-a înjunghiat un vecin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Cristea, 34 ani, din Cazasu, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru că l-a înjunghiat pe un consătean. Este cel care, după ce şi-a rănit grav rivalul, i-a salvat viaţa.

Drama s-a consumat pe 14 ianuarie 2010. Cristea mersese în vizită la un vecin, unde se afla şi Florin Filote, partea vătămată. Cei doi nu se suportau. Filote i-a reproşat gazdei că l-a primit pe Cristea în casă.

În momentul în care a dat să plece, inculpatul l-a înjunghiat, secţionându-i artera femurală. Speriat de sângele care ţâşnea, agresorul a scos cureaua şi a improvizat un garou, acordându-i primul ajutor. Concomitent, a chemat ambulanţa. Victima a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri, dar gestul lui Cristea i-a salvat viaţa.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite