Un brăilean a fost arestat preventiv pentru patru infracţiuni economice. Prejudiciul cauzat de acesta se ridică la peste 40.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă un bărbat din Brăila, pentru comiterea mai multor infracţiuni de natură economică, fiind reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore.

Acesta a fost prezentat Judecătoriei Brăila care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în formă continuată, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.


În ziua de 24 martie o persoană din municipiul Bucureşti, a depus la Poliţie plângere penală prin care a semnalat că a fost victima unei înşelătorii comise de brăilean care, în perioada 2009 - 2011, i-a încasat diferite sume de bani, reprezentând impozite şi taxe, pentru care i-a eliberat chitanţe.
Cercetările poliţiştilor au stabilit că brăileanul a fost angajat al unei instituţii din localitatea Siliştea în perioada 2006 - 2010 şi că, în vederea desfăşurării atribuţiilor de serviciu, a primit un număr de 100 de chitanţe.


După încetarea raporturilor de serviciu, acesta a continuat să încaseze de la partea vătămată sume de bani, eliberându-i în schimb chitanţe care aveau înscrise la rubrica emitent instituţia la care a fost angajat.


Prejudiciul total cauzat este în valoare de 42.434 lei, din care poliţiştii au recuperat 9.306 lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite